Blog Archives

Dragii mei cititori,

ceea ce urmează să vă povestesc sunt fragmente reamintite și amestecate cu emoție, cu dansul lumii, cu dansul clovnilor, cu inimile deschise din conferința-întâlnire „Teatrul – oglindă a comunității și ferment al democrației” susținută de Matei Vișniec și moderată de Daniel Săuca, într-o zi de 14 iulie, 2024, ora 17:00, la Pro Teatru, Zalău.

Spațiu de desfășurare: Charlie’s (str. 9 Mai. Nr. 2) Zalău.

Inițiatori și coordonatori: Luiza Matilda Mitu/ Sergiu Corbu Boldor

Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, (n. 17 martie 1883, Curtea de Argeș – d. 23 noiembrie 1923 , București)

„Ursuz și Amuz” este un proiect pilot, independent, gândit de Luiza Matilda Mitu și gestionat artistic împreună cu Sergiu Corbu Boldor și găzduit de cafeneaua Charlie’s (str. 9 Mai. Nr. 2) Zalău.

Vreau, înainte de toate, să vă relatez că acum vreo 7-8 decenii, poate și mai mult, într-o pușcărie comunistă, într-una mai mică, erau mult mai multe mai mari, din păcate unele uși sunt deschise încă, a fost strivit sufletește monseniorul Ghika. Unora sigur nu vă spune nimic acest nume dar veți căuta de azi înainte și veți vedea cine a fost. Un serafic. A primit încuvințarea de la Papa de la Roma să oficializeze și în catolicism și în ortodoxie. Era un sfânt. Era o plutire de om. Și tovarășii l-au închis. Dar au vrut să se folosească de prezența sfinției sale și când se construiau primele lucruri mari în România socialistă l-au așezat într-o mașină cu geamuri bine spălate și au spus: vă ducem să vedeți ce a realizat și ce realizează poporul nostru sub competenta, era să spun altfel, conducere a organelor noastre. E vorba de organele de partid și de stat. Și l-au plimbat prin București. Uitați, aici se înalță palatul cutare. Uitați, aici e casa scânteii, o țâșnire a betonului. Uitați-vă ce face acest popor, această minune, minune, minune. Cum stătea liniștit, nu știau ei să interpreteze starea lui. În sfârșit, fac ei turul Bucureștiului și au zis: gata, i-am rupt. I-a adunat pe toți deținuții și l-au dus pe monseniorul în fața lor să pună ștampila, cu ghilimelele de rigoare, pe minunea roșie construită de poporul român. Și au început. A fost cu noi monsenior, a văzut, după ce au vorbit, așa cum m-ați lăsat pe mine să vă spun ceva, zice: și acum, să vă spună și sfinția sa ce lucruri mărețe a văzut. Tace monseniorul, tace, ceilalți gesticulau, haide, se așteptau la o explozie de de… la care el spune… se adresa deținuților pe care-i scoseseră acolo: Dragilor, așa de frumos au înflorit salcâmii… Atât.

Doi. Fănuș Neagu, unul dintre marii stiliști ai literaturii lumii, greu de tradus, ca și Eminescu, asemenei altora, sunt scriitori greu de tradus. N-am timp să vă spun de ce. Are o carte cu un titlu extraordinar: „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”. Un fel de Craii de Curtea Nouă, de data aceasta ai lui Caragiale. Eu sunt aici ca să întâlnesc niște nebuni și ca să urc puțin, milimetric, cât îmi permite stăpânul cerului, să fiu un strop mai luminat și mai bun. Sigur, mă va ajuta, ca să se răzbune pe mine, fostul meu elev, care a primit nota 1 și care mă va teroriza cât stau aici, cu lucrurile lui extraordine.

Sergiu, doar ce-am văzut aici și ce am auzit aici și cum te-am văzut că te bați cu viermii ăștia de aici dinăuntru, din fiarele astea, îmi ajunge ca să știu că ești nebun. Un frumos nebun al nostru. Cât despre cartea aceasta, dar poate că ar trebui să vă mai spun două lucruri: în două ore termin, fiți liniștiți. În perioada aceasta, de câțiva ani, se conturează în lume a cincea stare de agregare a materiei și acea stare de agregare, după cele trei pe care le-ați învățat toți în școlile unde ați fost … fii atent, că spun imediat… știam: solidă, gazoasă și lichidă. Hopa, apoi ne-am mai deșteptat noi cunoștințele și am mai zis una: starea de plasmă, cum e flacăra, aia este o stare de agregare a materiei. Iar acum se conturează în lume informația ontologică. Unde fotonul, impulsul în viu etc. etc. stabilesc cântecul ascuns, lumea de nepătruns legică, deterministă și fulminantă a materiei, a lumii. Acum se face o carte undeva în lumea aceasta, unde cineva crede că un cuvânt, cuvântul în general poate fi și el un foton, un impuls în viu, un atom etc. și de aici va realiza o carte, vom vedea ce și cum.

Încă un lucru vă mai spun și după aceea trec la celelalte. De vreo sută de ani s-a statuat în lume liniile lei, unii dintre voi sigur știți mai multe decât mine, sunt niște linii energetice care leagă obiective de interes spiritual de pe tot planetul. Așadar, o mănăstire din Maramureș poate avea linie energetică lei cu un templu din Japonia, Japonia care așa îmi e de dragă. Paranteză că am ajuns la Japonia. Modelul acesta de fotografie și text a apărut în Japonia acum 3-5000 de ani. Ei cultivă de la Basho încoace, dar și înainte, haiku-ul. O poezioară de 3 versuri. Primul vers – 5 silabe, al doilea – 7, al 3-lea 5 silabe. Așază-te tu, creatorule, și în 17 silabe să spui tu ceva. De aceea, cine creează 10 haiku-uri reușite, după toate regulile, se numește haiging. Iar lucrarea cu text, care ar tălmăci, ar interpreta, ar săruta, cu ghilimelele de rigoare, o imagine și invers, se numește haigan. Iată niște linii lei cum leagă această carte minunată a lui Sergiu cu o creație japoneză. Doamne, ce dragă îmi e spiritualitatea lor! Punct. Și mai departe.

Ce să vă spun eu cine este Sergiu. Luați cartea și scrie acolo, în penultima foaie, cine este. Și citiți.

Corbu ăsta este un corb alb; știți că-n lume sunt multe feluri de corbi, unii negri… să-i salutăm, să-i repectăm, unii sunt roșii, unii sunt galbeni, de toate culorile. Să vedeți omul acesta ce cuvinte frumoase are, și mi-am notat aici câteva lucruri frumoase, cum face el triunghi între artă, viață și credință, parcă n-ar fi TOT viață și credință. Și am multe aici, pe unde a fost, îi spun că, pe sub coloană, toată creația, cel puțin cea de la Tg. Jiu a lui Brâncuși, este subsumată cuvântului recunoștință. E improprie Coloana infinitului, nici vorbă, el a numit-o Coloana Recunoștinței Fără Sfârșit. El a făcut linia aia unde sunt minunile alea. Extraordinar, pe sub acest grup monumental trece un fluid energetic, un curent cvasielectric de o forță extraordinară. Și, rețineți, coloana lui este antenă planetară pentru legăturile spirituale cu universul. Acest Brâncuși, ce să vă spun, cum a făcut vioara aceea, că s-a dus pe jos la Paris… toți le știți.

Vă reamintesc un singur lucru pe care-l spunea el. Stați liniștiți. Mai am.

Spunea așa: să creezi ca un Dumnezeu, să comanzi ca un rege, să muncești ca un sclav. Nu una, nu două separate, toate trei, numai așa merg, împreună. Când o să ne întâlnim, dacă o să ne mai întâlnim vreodată, o să intru puțin în interpretarea acestei cruci de suferință.

Oameni buni, până mâine am citit cartea lui Sergiu, decât să-mi dai și tu 1 mai bine mă apuc și o gat, este minunată, are acolo, cum vorbeau prietenii mei, are durerea aia extraordinară. Știți ce, nu bucuria, nu fericirea sunt frumoase, ci durerea. He he, ce ziceți voi, mai ales tinerii, acesta cu părul alb, auzi, durerea să fie frumoasă. Copiii mei dragi, știți de ce este frumoasă? Pentru că numai ea zidește, numai ea cioplește, numai ea arde, numai ea formează. Haideți să ne formăm cu toții cât mai avem astfel de nebuni pe lângă noi. El, Sergiu, va mai trăi zeci de ani de acum înainte. Să-ți ajute Dumnezeu să-i încânți pe toți așa cum, mai vezi ce faci cu fiarele astea (arată înspre stative, cabluri), ca să ajungă la suflet cuvântul. Eu când stau acolo vreau să aud cuvântul, că fiarele au poezia lor, au melodia lor. Și termin: cu câteva zeci de ani în urmă, un deținut, numit monseniorul Ghika, a fost dus în fața deținuților ca să pună ștampila pe ceea ce se înălța din cărămidă, din beton, din fier, din lacrimi, din sânge ale poporului român și el a spus așa: Doamne, ce frumos au înflorit salcâmii!

Ion Pițoiu, Zalău, Biblioteca Județeană, 26 aprilie 2023