Skip to Content

Blog Archives

Vă invit să facem împreună un exercițiu

Totul a început perfect! Sergiu și Luiza sunt, în primul rând, extrem de aproape de sufletul meu și, în al doilea rând, o provocare continuă. O provocare de când Sergiu mi-a fost student. O provocare de când a trebuit să vorbesc despre versurile lui (şi nu numai), deși nu aș spune că mă pricep, unde sper că m-am descurcat decent. O provocare și acum, când iată că trebuie să vorbesc despre altă carte decât cea pentru a cărei lansare am venit aici, și anume volumul I din „Dezleganie. Jurnal de călătorie în sunete și imagini”.

Sigur că am analizat-o cu creierul meu de cercetător în domeniul muzicii și pedagogiei, așadar am căutat în primul rând niște repere științifice. Deşi nu cred că vă interesează pe dumneavoastră în mod deosebit, ţin să vă spun că, atunci când publicăm un conținut științific, noi scriem la începutul acestuia un Abstract şi câteva Cuvinte cheie. La o primă lectură, mi-a fost foarte greu să identific astfel de elemente și am constatat că degeaba vreau să pătrund această carte cu creierul pentru că ea se adresează sufletului. Vorbește mai mult despre emoție decât despre un conținut riguros, foarte clar prezentat.

Pot să spun că această carte m-a plimbat de la Ana la Caiafa, [ca să păstrez și această zonă] şi a trântit cu mine de pământ şi de toți pereții. Abia m-am adunat. M-a plimbat de jos, unde căzusem, până la cer și înapoi, și iar la cer, și iar înapoi, și tot așa… Între timp, am mirosit cu plăcere păpădiile din mâna fetiței de la pagina 32 și după aceea am constatat că puterea de a reconfigura planurile acestui traseu se află la mine. M-am suit pe bicicleta pe care a reparat-o un domn la pagina 30 și am început să mă plimb cu ea pe albastrul cerului. Da, a fost o plimbare foarte frumoasă până când… Ştiți ce am pățit? M-am poticnit de o piatră. [M-am tot gândit dacă să folosesc cuvântul „a mă poticni” sau „a mă împiedica” pentru că, acum câteva săptămâni, spusesem unei persoane de aproximativ 30 de ani cuvântul „poticnit” și m-a întrebat: „Ce ai făcut? Ce înseamnă asta?”… Trecem peste detaliile acestea.]

Cu certitudine, piatra este un motiv interesant pentru că prin metafora acesteia am simțit legătura autorului cu Brâncuși pe tot parcursul volumului. Mi-a plăcut ce a spus Sergiu la un moment dat: „și s-a născut din tăcerea unei pietre pe care am contemplat-o atât de mult timp încât a început să emită sunete. Un sunet necunoscut, interiorizat, profund, cu nuanțe de bocet, de zgomot, de revoltă, de bucurie pură. Acest sunet necunoscut ne-a trecut simultan prin toate stările imaginate și neimaginate.” Sigur că nu voi insista foarte mult pe această metaforă a pietrei care poate să fie piatră de temelie, piatră de încercare, piatra din capul unghiului și așa mai departe, ci aș spune că, pentru mine, acest volum a fost o invitație, o călătorie în interiorul propriei ființe. Toată cartea [te] întreabă, la fiecare pas: „Hei, sufletul tău ce mai face?”

Haideţi să închidem ochii cu toţii!

[Citesc]: „Imaginează-ți să fii legat la ochi și în momentul în care ți se redă provizoriu privirea să vezi o oglindă și reflexia din ea. Te uiți fix la ea, la reflexie, și o analizezi în cele mai mici detalii și îți dai seama că acea reflexie nu ești tu, chiar dacă imaginea ei e perfect, absolut identică cu tine. Reflexia este punctul zero, locul din care ar putea deveni ori omul vechi, ori omul nou, depinde de alegeri. Instrucțiunile, pe cât sunt de simple, pe atât sunt de greu de respectat. Aducerea aminte, asta e sinteza regulilor. Aducere aminte că există un ritual al preoților sunetului…”

Deschideți ochii!

Ultima frază n-am s-o citesc. Vă invit să o găsiți dumneavoastră când veți ține cartea în mână și-i veți sorbi cuvintele.

Oricum, sunt convinsă că ați sesizat în lectura mea chintesența cărții.

Iar dacă ar fi să revin la ideea de la început și să fixez trei, patru cuvinte cheie, în armonie cu setările creierului meu, mă credeți că acestea ar fi: emoție, non culoare, tăcere, nemișcare?

Vă mulțumesc!

Loredana Muntean

Dezleganie. Jurnal de călătorie în sunete și imagini, vol. I.

Lansare de carte la Muzeul Șării Crișurilor, Oradea

Fotografii realizate de Sebi Tonț / Defoto

Dezlegania, un echilibru între lumi

Dezlegania este un echilibru între lumi care lucrează cu sufletul. Corbu se apropie de lumină, ancorat încă în trup, dar cu sufletul înălţat într-un ritual magic care îi arată calea, îi arată cine este de fapt. Călătoria lui este o succesiune de stări neliniştite dar care toate duc spre acea trecere către vis, către sunet, către autenticitatea trăirii.

Deva – Târgu Jiu – Bucureşti – Urlaţi – Braşov – Bistriţa – Zalău – Ortelec – Cluj-Napoca – Cahul – Ungheni – Hida

În carte aceste opriri ale Dezleganiei sunt văzute ca paşi de încercare, cu interacţiuni noi, cu provocări şi experienţe neaşteptate. „Brâncuși sculpta piatră. Eu sculptez sunetul”, spune Corbu. Şi sunetul se înalţă spiralat ca o coloană a infinitului, străpungând cerul, trecând dicolo, până la pasăre, până la sărut. Pentru că Brâncuşi motivează şi inspiră.

Ritualul din Dezleganie trece prin forță, înţelepciune și iubire spre pendularea dintre zgomot şi linişte, dintre întuneric şi lumină, dintre viaţă şi moarte. Poţi să iei parte, să apuci calea alături de el, doar păstrând curăţenia sufletului. Numai aşa poţi să te deschizi, să te înalţi în lumină, să treci şi tu dincolo. El poartă crucea în suflet iar călătoria lui e un joc de lumini şi umbre, de unghiuri, de perspective. Ochiul lui percepe altfel, le vede dincolo de văzut şi le transpune în sunete, în vibraţii, în armonii. Orice întâlnire cu el comprimă timpul, transformându-l într-o zbatere de aripă.

Kilometrul zero e ancorat în interior. E punctul de plecare. Dacă artistul e bine, te poate lua alături, în siguranţă, pe drumul care uneşte. Fiecare interacţiune e inedită. De la inocenţa copilului deschis spre improvizaţie, la bucuria unei clipe de linişte în muzică a soldatului. „Taina nu se poate descrie”, spune Corbu. E simplu: trebuie să ajungi la ea, să fie experienţa ta, pentru că orice cuvânt e sărac, e doar o parte, e doar puţin. Trebuie să fii de faţă la comunicarea cu Divinitatea prin artă, într-un „spectacol sonor iniţiatic”. Atât. Ca parte dintr-un acvariu de suflete. Chiar şi acum!

Articol scris de Camelia Bușu.
Fotografii realizate de Sebi Tonț / Defoto
Eveniment găzduit de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal și organizat de Cultură în Mișcare.

Momentul în care te mișcă o scriere este momentul în care o citești fără a avea prejudecăți

Scrierea lui CORBU, un jurnal care are un rol foarte important în parcursul nostru intelectual. De ce spun că este important? Încă din titlu ne dăm seama, de la Dezleganie, sau cel puțin eu îmi dau seama, în critica mea, ce a reprezentat pentru mine Dezlegania. E tocmai ruperea sau ieșirea din această lume și intrarea într-o altă lume, lumea lui Corbu, evident. Dar interesant este cum este lumea lui CORBU și cu ce ne ajută pe noi în parcursul nostru intelectual? În scrierea sa Corbu a pomenit de trei coloane și eu am făcut foarte multe paralele la coloanele lui. În primul rând faptul că mi s-a semănat foarte mult imaginea cu scrierea lui Elif Shafak, ucenicul arhitectului, care spune că în viață avem tendința de a deveni maeștri: maestrul propriu-zis, cel care ne învață; în orice domeniu ne aflăm fie juridic, fie teologic, fie medical, efectiv în orice domeniu avem câte un maestru.

Dezlegania primită pentru redescoperirea sinelui

Corbu și Dezlegania. Nu cred că putea exista o potrivire mai plină de sens. Corbii sunt un simbol al morții și al procesului de transformare de la lumea fizică la cea spirituală. Cu toate acestea, în limbajul spiritual, moartea nu înseamnă actul fizic al morții, ci schimbarea, tranziția, transformarea… noi începuturi.

Doamne, ce frumos au înflorit salcâmii! – Ion Pițoiu despre Dezleganie

Vreau, înainte de toate, să vă relatez că acum vreo 7-8 decenii, poate și mai mult, într-o pușcărie comunistă, într-una mai mică, erau mult mai multe mai mari, din păcate unele uși sunt deschise încă, a fost strivit sufletește monseniorul Ghika. Unora sigur nu vă spune nimic acest nume dar veți căuta de azi înainte și veți vedea cine a fost. Un serafic. A primit încuvințarea de la Papa de la Roma să oficializeze și în catolicism și în ortodoxie. Era un sfânt. Era o plutire de om. Și tovarășii l-au închis. Dar au vrut să se folosească de prezența sfinției sale și când se construiau primele lucruri mari în România socialistă l-au așezat într-o mașină cu geamuri bine spălate și au spus: vă ducem să vedeți ce a realizat și ce realizează poporul nostru sub competenta, era să spun altfel, conducere a organelor noastre. E vorba de organele de partid și de stat. Și l-au plimbat prin București. Uitați, aici se înalță palatul cutare. Uitați, aici e casa scânteii, o țâșnire a betonului. Uitați-vă ce face acest popor, această minune, minune, minune. Cum stătea liniștit, nu știau ei să interpreteze starea lui. În sfârșit, fac ei turul Bucureștiului și au zis: gata, i-am rupt. I-a adunat pe toți deținuții și l-au dus pe monseniorul în fața lor să pună ștampila, cu ghilimelele de rigoare, pe minunea roșie construită de poporul român. Și au început. A fost cu noi monsenior, a văzut, după ce au vorbit, așa cum m-ați lăsat pe mine să vă spun ceva, zice: și acum, să vă spună și sfinția sa ce lucruri mărețe a văzut. Tace monseniorul, tace, ceilalți gesticulau, haide, se așteptau la o explozie de de… la care el spune… se adresa deținuților pe care-i scoseseră acolo: Dragilor, așa de frumos au înflorit salcâmii… Atât.

Doi. Fănuș Neagu, unul dintre marii stiliști ai literaturii lumii, greu de tradus, ca și Eminescu, asemenei altora, sunt scriitori greu de tradus. N-am timp să vă spun de ce. Are o carte cu un titlu extraordinar: „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”. Un fel de Craii de Curtea Nouă, de data aceasta ai lui Caragiale. Eu sunt aici ca să întâlnesc niște nebuni și ca să urc puțin, milimetric, cât îmi permite stăpânul cerului, să fiu un strop mai luminat și mai bun. Sigur, mă va ajuta, ca să se răzbune pe mine, fostul meu elev, care a primit nota 1 și care mă va teroriza cât stau aici, cu lucrurile lui extraordine.

Sergiu, doar ce-am văzut aici și ce am auzit aici și cum te-am văzut că te bați cu viermii ăștia de aici dinăuntru, din fiarele astea, îmi ajunge ca să știu că ești nebun. Un frumos nebun al nostru. Cât despre cartea aceasta, dar poate că ar trebui să vă mai spun două lucruri: în două ore termin, fiți liniștiți. În perioada aceasta, de câțiva ani, se conturează în lume a cincea stare de agregare a materiei și acea stare de agregare, după cele trei pe care le-ați învățat toți în școlile unde ați fost … fii atent, că spun imediat… știam: solidă, gazoasă și lichidă. Hopa, apoi ne-am mai deșteptat noi cunoștințele și am mai zis una: starea de plasmă, cum e flacăra, aia este o stare de agregare a materiei. Iar acum se conturează în lume informația ontologică. Unde fotonul, impulsul în viu etc. etc. stabilesc cântecul ascuns, lumea de nepătruns legică, deterministă și fulminantă a materiei, a lumii. Acum se face o carte undeva în lumea aceasta, unde cineva crede că un cuvânt, cuvântul în general poate fi și el un foton, un impuls în viu, un atom etc. și de aici va realiza o carte, vom vedea ce și cum.

Încă un lucru vă mai spun și după aceea trec la celelalte. De vreo sută de ani s-a statuat în lume liniile lei, unii dintre voi sigur știți mai multe decât mine, sunt niște linii energetice care leagă obiective de interes spiritual de pe tot planetul. Așadar, o mănăstire din Maramureș poate avea linie energetică lei cu un templu din Japonia, Japonia care așa îmi e de dragă. Paranteză că am ajuns la Japonia. Modelul acesta de fotografie și text a apărut în Japonia acum 3-5000 de ani. Ei cultivă de la Basho încoace, dar și înainte, haiku-ul. O poezioară de 3 versuri. Primul vers – 5 silabe, al doilea – 7, al 3-lea 5 silabe. Așază-te tu, creatorule, și în 17 silabe să spui tu ceva. De aceea, cine creează 10 haiku-uri reușite, după toate regulile, se numește haiging. Iar lucrarea cu text, care ar tălmăci, ar interpreta, ar săruta, cu ghilimelele de rigoare, o imagine și invers, se numește haigan. Iată niște linii lei cum leagă această carte minunată a lui Sergiu cu o creație japoneză. Doamne, ce dragă îmi e spiritualitatea lor! Punct. Și mai departe.

Ce să vă spun eu cine este Sergiu. Luați cartea și scrie acolo, în penultima foaie, cine este. Și citiți.

Corbu ăsta este un corb alb; știți că-n lume sunt multe feluri de corbi, unii negri… să-i salutăm, să-i repectăm, unii sunt roșii, unii sunt galbeni, de toate culorile. Să vedeți omul acesta ce cuvinte frumoase are, și mi-am notat aici câteva lucruri frumoase, cum face el triunghi între artă, viață și credință, parcă n-ar fi TOT viață și credință. Și am multe aici, pe unde a fost, îi spun că, pe sub coloană, toată creația, cel puțin cea de la Tg. Jiu a lui Brâncuși, este subsumată cuvântului recunoștință. E improprie Coloana infinitului, nici vorbă, el a numit-o Coloana Recunoștinței Fără Sfârșit. El a făcut linia aia unde sunt minunile alea. Extraordinar, pe sub acest grup monumental trece un fluid energetic, un curent cvasielectric de o forță extraordinară. Și, rețineți, coloana lui este antenă planetară pentru legăturile spirituale cu universul. Acest Brâncuși, ce să vă spun, cum a făcut vioara aceea, că s-a dus pe jos la Paris… toți le știți.

Vă reamintesc un singur lucru pe care-l spunea el. Stați liniștiți. Mai am.

Spunea așa: să creezi ca un Dumnezeu, să comanzi ca un rege, să muncești ca un sclav. Nu una, nu două separate, toate trei, numai așa merg, împreună. Când o să ne întâlnim, dacă o să ne mai întâlnim vreodată, o să intru puțin în interpretarea acestei cruci de suferință.

Oameni buni, până mâine am citit cartea lui Sergiu, decât să-mi dai și tu 1 mai bine mă apuc și o gat, este minunată, are acolo, cum vorbeau prietenii mei, are durerea aia extraordinară. Știți ce, nu bucuria, nu fericirea sunt frumoase, ci durerea. He he, ce ziceți voi, mai ales tinerii, acesta cu părul alb, auzi, durerea să fie frumoasă. Copiii mei dragi, știți de ce este frumoasă? Pentru că numai ea zidește, numai ea cioplește, numai ea arde, numai ea formează. Haideți să ne formăm cu toții cât mai avem astfel de nebuni pe lângă noi. El, Sergiu, va mai trăi zeci de ani de acum înainte. Să-ți ajute Dumnezeu să-i încânți pe toți așa cum, mai vezi ce faci cu fiarele astea (arată înspre stative, cabluri), ca să ajungă la suflet cuvântul. Eu când stau acolo vreau să aud cuvântul, că fiarele au poezia lor, au melodia lor. Și termin: cu câteva zeci de ani în urmă, un deținut, numit monseniorul Ghika, a fost dus în fața deținuților ca să pună ștampila pe ceea ce se înălța din cărămidă, din beton, din fier, din lacrimi, din sânge ale poporului român și el a spus așa: Doamne, ce frumos au înflorit salcâmii!

Ion Pițoiu, Zalău, Biblioteca Județeană, 26 aprilie 2023

Călătoria este o stare! – Daniela Micu despre Dezleganie

Prezentul jurnal descrie cel de-al treilea turneu anual dedicat marelui spirit brâncușian, iar pentru cine a avut norocul să vadă și să audă unul dintre concerte, lucrarea de față este un dar, fiindcă poți găsi aici o cheie pentru a fi cu o ușă mai aproape de povestea din spatele proiectului. Dar pentru a pătrunde cu adevărat tainele Dezleganiei, nu sunt suficiente cuvintele, e nevoie și de alte instrumente despre care poți afla citind printre rânduri.

CORBU: lansare de album revelat, nu compus

CORBU a lansat pe bandcamp, joi, 6 ianuarie 2022, zi cunoscută sub numele de Ziua Epifaniei,  prima parte din albumul „Dezleganie”, numită „Sufletul”.

Această lansare face parte dintr-o serie de concerte live susținute în cadrul proiectelor: „Trandafirul Magdalei. Laborator Stradal de Arte ale Sunetului”, live din Platoul de Marmură, Zalău, „Teama de sinceritate. Stare de pură neclintire interioară dedicată lui Florian Pittiș” – live din Curtea Artiștilor, Zalău, „Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului” – live din Muzeul Holocaustului, Șimleu Silvaniei, Sălaj, „Bunavestire Delicioasă. Ocolul pandemiei în 33 de cânturi” – live din Curtea interioară a Cetății Oradea, cu actorul Richard Balint și percuționistul Sebastian Arvai și Sufletul – live la teatrul Anonim Oradea.

Prima parte a albumului live, numită Sufletul, este înregistrarea concertului live susținut la Teatrul Anonim Oradea, pe data de 21.12.2021, în cadrul evenimentului „De la Om la Om. Aryiști pentru comunitate”.

Prima parte a albumului, Sufletul, poate fi ascultat aici:

https://corbuproject.bandcamp.com/album/dezleganie-2

Gazda evenimentului: Ciprian Ciuciu

Masterizare: Marcel Florut / postanalog studio

Copertă și identitate vizuală: Radu Luchian

Înger păzitor al proiectului CORBULuiza Matilda Mitu

CORBU este un proiect muzical care aduce în fața publicului românesc un personaj misterios şi complex datorită semnificaţiilor contradictorii pe care le are în gândirea orientală, occidentală şi europeană. Dacă în credinţele orientale şi occidentale corbul este perceput ca un personaj pozitiv, un erou solar, cu rol profetic, care luptă pentru restabilirea ordinii sociale, în credinţa europeană corbul apare ca un erou negativ, pentru că are capacitatea de a descoperi cu uşurinţă tainele întunericului. În povestea noastră, Corbu cheamă în ajutor oameni înzestrați cu darul de a face muzică. Împreună cu ele pune la cale un asediu cultural prin care vor dezvălui oamenilor tainele sunetului.

Articol scris de Călin Pavăl pentru Reporter pur și simplu.

YOUR SHOPPING CART

title_goes_here

Unknown
-- / --