



master-slider domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/panacorb/public_html/wp-includes/functions.php on line 6131ozy-odio-essentials domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/panacorb/public_html/wp-includes/functions.php on line 6131js_composer domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/panacorb/public_html/wp-includes/functions.php on line 6131odio domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/panacorb/public_html/wp-includes/functions.php on line 6131
Totul a început perfect! Sergiu și Luiza sunt, în primul rând, extrem de aproape de sufletul meu și, în al doilea rând, o provocare continuă. O provocare de când Sergiu mi-a fost student. O provocare de când a trebuit să vorbesc despre versurile lui (şi nu numai), deși nu aș spune că mă pricep, unde sper că m-am descurcat decent. O provocare și acum, când iată că trebuie să vorbesc despre altă carte decât cea pentru a cărei lansare am venit aici, și anume volumul I din „Dezleganie. Jurnal de călătorie în sunete și imagini”.
Sigur că am analizat-o cu creierul meu de cercetător în domeniul muzicii și pedagogiei, așadar am căutat în primul rând niște repere științifice. Deşi nu cred că vă interesează pe dumneavoastră în mod deosebit, ţin să vă spun că, atunci când publicăm un conținut științific, noi scriem la începutul acestuia un Abstract şi câteva Cuvinte cheie. La o primă lectură, mi-a fost foarte greu să identific astfel de elemente și am constatat că degeaba vreau să pătrund această carte cu creierul pentru că ea se adresează sufletului. Vorbește mai mult despre emoție decât despre un conținut riguros, foarte clar prezentat.
Pot să spun că această carte m-a plimbat de la Ana la Caiafa, [ca să păstrez și această zonă] şi a trântit cu mine de pământ şi de toți pereții. Abia m-am adunat. M-a plimbat de jos, unde căzusem, până la cer și înapoi, și iar la cer, și iar înapoi, și tot așa... Între timp, am mirosit cu plăcere păpădiile din mâna fetiței de la pagina 32 și după aceea am constatat că puterea de a reconfigura planurile acestui traseu se află la mine. M-am suit pe bicicleta pe care a reparat-o un domn la pagina 30 și am început să mă plimb cu ea pe albastrul cerului. Da, a fost o plimbare foarte frumoasă până când... Ştiți ce am pățit? M-am poticnit de o piatră. [M-am tot gândit dacă să folosesc cuvântul „a mă poticni” sau „a mă împiedica” pentru că, acum câteva săptămâni, spusesem unei persoane de aproximativ 30 de ani cuvântul „poticnit” și m-a întrebat: „Ce ai făcut? Ce înseamnă asta?”... Trecem peste detaliile acestea.]
Cu certitudine, piatra este un motiv interesant pentru că prin metafora acesteia am simțit legătura autorului cu Brâncuși pe tot parcursul volumului. Mi-a plăcut ce a spus Sergiu la un moment dat: „și s-a născut din tăcerea unei pietre pe care am contemplat-o atât de mult timp încât a început să emită sunete. Un sunet necunoscut, interiorizat, profund, cu nuanțe de bocet, de zgomot, de revoltă, de bucurie pură. Acest sunet necunoscut ne-a trecut simultan prin toate stările imaginate și neimaginate.” Sigur că nu voi insista foarte mult pe această metaforă a pietrei care poate să fie piatră de temelie, piatră de încercare, piatra din capul unghiului și așa mai departe, ci aș spune că, pentru mine, acest volum a fost o invitație, o călătorie în interiorul propriei ființe. Toată cartea [te] întreabă, la fiecare pas: „Hei, sufletul tău ce mai face?”

[Citesc]: „Imaginează-ți să fii legat la ochi și în momentul în care ți se redă provizoriu privirea să vezi o oglindă și reflexia din ea. Te uiți fix la ea, la reflexie, și o analizezi în cele mai mici detalii și îți dai seama că acea reflexie nu ești tu, chiar dacă imaginea ei e perfect, absolut identică cu tine. Reflexia este punctul zero, locul din care ar putea deveni ori omul vechi, ori omul nou, depinde de alegeri. Instrucțiunile, pe cât sunt de simple, pe atât sunt de greu de respectat. Aducerea aminte, asta e sinteza regulilor. Aducere aminte că există un ritual al preoților sunetului…”

Ultima frază n-am s-o citesc. Vă invit să o găsiți dumneavoastră când veți ține cartea în mână și-i veți sorbi cuvintele.
Oricum, sunt convinsă că ați sesizat în lectura mea chintesența cărții.
Iar dacă ar fi să revin la ideea de la început și să fixez trei, patru cuvinte cheie, în armonie cu setările creierului meu, mă credeți că acestea ar fi: emoție, non culoare, tăcere, nemișcare?
Vă mulțumesc!
Loredana Muntean
Dezleganie. Jurnal de călătorie în sunete și imagini, vol. I.
Lansare de carte la Muzeul Șării Crișurilor, Oradea
]]>
Dragul meu prieten, în data de 16 august 2023 am intrat pe facebook și am citit anunțul scris de Emil Ionescu pe pagina lui. Ți-l redau întocmai cum l-am citit:
„Anul acesta iaBilet este sponsor la Mastering the Music Business care are loc între 5 si 7 septembrie la Hotel Caro din București. Dar altceva voiam să vă spun: ne-am hotărât ca invitațiile primite de noi să le donăm către tineri artiști sau către cei pasionați de showbizz care vor să meargă să vadă cum se învârt rotițele în industrie, ca să avem cu cine să lucrăm și în următorii 20 de ani de showbizz. Ca să primiți un cod unic secret la MMB vă rog să-mi scrieți la emil@iabilet.ro. Cu el aveti acces la un tarif secret cu discount 100%. M-ar ajuta dacă ați scrie în e-mail și cine sunteti (dacă nu ne cunoaștem) și de ce vreți codul pentru un full pass conference & workshop. Nu intrați în detalii. Scurt și la obiect, vă rog. Mulțumesc!”.
Îți mărturisesc că mi s-a părut atât de firesc și de bine venit gestul lui încât am îndrăznit să-i scriu. Am primit codul de la Emil și am ajuns în locul în care ceea ce numim industrie muzicală funcționează ca un ecosistem. Imaginează-ți, te rog, că în România există o școală în care ești învățat să-ți ghidezi pasiunea după reguli naturale. Mastering the Music Business este o școală ecosistem la care te invit să te înscrii. Ca formă ecosistemul este construit din uși pe care, dacă le deschizi, intri în contact cu profesioniștii internaționali și naționali și dintr-o organizare impecabilă în care timpul fiecărui om implicat în ecosistem este respectat întocmai.
Sunt bucuroasă. Sunt în elementul meu. Sunt în locul în care profesionalismul vorbește prin oameni. Mastering the Music Business. O școală a valorilor născute din și prin experiență. O școală ecosistem în care artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, agenți de PR culturali și muzicali, agenți de publicitate, specialiști digitali, profesioniști ai radioului, jurnaliști, ingineri de sunet se întâlnesc într-un context creat de Anca Lupeș și echipa sa. Întâlnirea de care îți vorbesc pornește de la un adevăr rostit: De ce vrei să cânți?
Nu-ți voi da numele workshopurilor, a conferințelor, nici numele celor implicați activ pe parcursul celor trei zile în care profesioniștii au reușit să comprime exemplar experiența lor de ani de zile în industria muzicală și nu numai. Îți voi lăsa un link și îți vei găsi tu momentul potrivit pentru studiul în detaliu. Link-ul îl poți accesa aici: www.masteringthemusicbusiness.ro Cu toate acestea am simțit nevoia să împărtășesc cu tine câteva idei pe care doresc să le fructific. Știi ce face o școală de tip ecosistem? Te învață să devii profesionist prin virtuți: sinceritate, autenticitate, disciplină, relație (comunitate), cultură, greșeală. Virtuțile te ajută să-ți pui întrebări, nu-ți dau răspunsuri, ceea ce te va ajuta să fii tu însuți în drumul pe care ți-l alegi.
Avem un adevăr de spus. Ca un strigăt. Muzica începe cu un strigăt. Nimeni nu spune un adevăr mai frumos decât un artist. Asta îți cer profesioniștii, să fii sincer. Sinceritatea duce la autenticitate. Aici se naște o discuție actuală, iar părerile sunt împărțite. Relația dintre artist și tehnologie. Totuși, cei mai mulți dintre profesioniști consideră că nicio tehnologie nu poate înlocui sau schimba relația de la om la om. Ai observat poate că am pus printre virtuți și greșeala. Ei bine, greșeala este o amprentă proprie. Este o rană într-un om care, luată de pe suflet, poate fi pusă într-un cântec. Probabilitatea greșelii este esențială în artă. Poți să te împaci cu tine însuți dacă scrii muzică. Songwriting. Nu-ți dă nimeni o rețetă, profesioniștii îți creează contextul pentru a intra în experiența ta cu tine. Chiar dacă tu crezi că scrii prost, profesioniștii îți vor spune că un cântec sincer nu poate fi prost. Exercițiu, de asta ai nevoie, de foarte mult exercițiu. Caută-ți forma potrivită pentru a pune în ea sinceritatea ta. La ce renunți dintr-un cântec? Ce nu ajută cântecul? Ține cont de text, linie melodică, armonie, ritm. Cele mai importante sunt textul și armonia. Respectă-ți ideile care îți vin și revino la ele când intervine blocajul. Mama natură ne-a programat să supraestimăm pericolele, să subestimăm oportunitățile, să subestimăm resursele. Incearcă să depistezi momentul când te apropii de burnout. Reinventează-te în permanență.
Noul se găsește în căutări. Te informezi, faci cercetare. Trebuie să-ți asumi riscuri. Cine nu riscă, nu bea șampanie, spun profesioniștii. Să fii independent, dar să te comporți ca un profesionist. Construiește-ți un show și pune-ți întrebarea: îmi doresc să cânt pe scene mari sau pe scene mici? Oricare ar fi răspunsul totul este despre public. Există o relație foarte importantă între public și produsul artistic, produsul artistic crește așa cum îți crești și publicul. Publicul devine produsul tău artistic. Este o relație intimă între produsul muzical și publicul produs. Dacă ai publicul potrivit el nu consumă, ci investește, așa cum proiectul investește în public. Proiectul investește în public, deci publicul va investi în proiect. Este un schimb catartic. Pe ce să pui accent? Care să fie atitudinea ta față de propriul produs artistic și față de public? Stabilește-ți obiective, învață să-ți spui povestea, ceea ce vinde cu adevărat un profesionist este relația. Ceea ce vinzi tu este o relație bazată pe cultură, comunitate, autenticitate.





Daniela Micu: În ce context a prins viață Proiectul Corbu?
Sergiu CORBU Boldor: Proiectul CORBU s-a născut dintr-o dorință de a nu mai fi nevoit să mă despart de oameni.
Dorință care cred că se aplică la foarte mulți artiști. Știi că sunt tot felul de dorințe cum ar fi asta: hai să ne facem trupă și, la un moment dat, se împrăștie iubirile, nu mai corespund dorințele. Oamenii se schimbă, de la punctul A la punctul B este altă poveste. Ad Hoc, proiectul meu de tinerețe, a pornit din același punct, doar că, pe atunci, nu aveam experiența de acum și a evoluat în condițiile a ceea ce cunoșteam la momentul respectiv. Înainte de Ad Hoc am plecat din Popa Șapcă, proiect inițiat de Adrian Voichițescu și Dima Bodarev, dintr-un motiv pe care mi-am dorit să-l evit, acela de a nu mă despărți de oameni. Fix replica asta am avut-o după ce s-a destrămat Popa Șapcă: bă, hai că fac Ad Hoc, că, dacă fac trupa mea, elimin problema asta de a se despărți, de a se opri, de a muri un proiect. Da, de aici am plecat cu nașterea proiectului AD Hoc. La fel am făcut și cu Proiectul CORBU. Diferența la CORBU este că am aplicat o schemă bazată pe ceea ce nu a funcționat în proiectele anterioare. Ăsta e un impuls care a dus la contextul nașterii proiectului CORBU, dar este un impuls tehnic, lumesc. Dincolo de aceste impulsuri este nevoia de a te manifesta și de a trăi prin arta pe care o faci. Așa că, la mine, cred că toate proiectele muzicale au pornit în primul și primul rând ca un mod de viață. Am eliberat „cancerul”, prima sursă de defecțiune trebuie eliberată. Eu n-am făcut asta, eu am așteptat până pe patul de moarte ca să curăț chestii. Când n-a mai fost posibil trasul de oameni, și consider că am tras foarte mult de oameni, ceea ce este o mare greșeală, pentru că îți consumi toată energia creativă cu asta în loc să faci; în momentul în care n-am mai putut să trag de oameni am oprit tot și mi-am văzut de acest mod de viață pe care îl aveam în esența mea de om. Bineînțeles că e foarte important să ai lângă tine pe cineva care scoate aurul din tine și care nu face altceva decât să te încurajeze. La noi acest cineva este îngerul nostru păzitor, Luiza Matilda Mitu. Dacă Luiza nu era să impulsioneze prin pasiunea ei spre acest mod de viață, poate aș fi făcut altfel.
D.M: Există niște obiective pe care v-ați dorit să le atingeți prin acest proiect? În ce măsură s-au realizat acestea până în prezent? Ce vi se pare cel mai greu de realizat?
S.C.B.: Obiectivul în jurul căruia mă învârt de 20 de ani este acela de a cânta. Îmi amintesc un moment din copilărie, mi-am imaginat că atunci când o să fiu mare o să-mi compun muzica mea preferată și atunci nu trebuie să mai caut muzica preferată care să-mi placă, ci voi putea s-o fac eu. Numai că nu stă așa treaba. E legat de stare, nu de muzica preferată. Eu nu mai am trupe preferate. Am trupe pe care le apreciez, dar trupa preferată nu mai există de foarte mult timp. Nu mai este Phoenix trupa preferată, nu mai este Queen trupa preferată, nici Pink Floyd, sunt niște trupe pe care le apreciez într-un mare fel, dar, uite, acuma muzica preferată Warren Ellis și Jon Rose, dar acum, în momentul ăsta, sunt preferații mei. Muzica mea preferată vine odată cu descoperirea ei.
Obiectivul abordat în CORBU, într-un mod mult mai conștient decât în alte proiecte, a fost manifestarea sinceră prin muzică. Consider că în level-ul la care ne aflăm în acest joc al vieții obiectivele s-au manifestat, aș zice, 100%. Tot ce ne-am propus până în momentul prezent s-a manifestat. Tot ce nu ne-am propus nu s-a manifestat (râde). Sunt foarte împăcat cu ce se întâmplă. Comparativ cu alte momente ale vieții, când n-am putut să-mi realizez, din diverse motive, imaginația, acum ne-am unit forțele, în favoarea artei, nu în favoarea personală de a ne afirma nu știu pe unde și atunci pur și simplu avem posibilitatea să ne jucăm cât mai fain. Cel mai greu de realizat este să-ți dezvolți skill-urile astea. Mi se pare super greu să rămân focusat de cele mai multe ori pentru că oamenii au, prin esența lor, acest impuls de a acționa după efectul de turmă. Și atunci cel mai dificil este să rămâi într-o poziție verticală în fața influențelor de toate felurile. Și cele mai des întâlnite sunt cele din partea altor oameni care te influențează prin părerile lor. Poți să cazi în capcana lor prin lipsa ta de coloană vertebrală, pui botul pe labe, în loc să iei constructiv ce vine către tine. Dar nu neapărat pe primul loc este influența oamenilor, ei sunt o intervenție în mintea ta, că, de fapt, tot cu mintea ta e cea mai mare problemă. Oamenii sunt o unealtă care te bruiază sau te ajută. Sunt limitele pe care ți le pui tu ție și asta pentru că te influențează mediul exterior. Și atunci trebuie să fim super atenți cum ne selectăm oamenii. Și să transformăm arta pe care o facem, nu să o transformăm, să o conștientizăm și să o tratăm ca pe un mod de viață. De fapt, nu ai ce transforma ori e, ori nu e, ori crezi, ori nu crezi.
D.M.: Muzica voastră are calitatea de a atinge niște strune foarte sensibile în fiecare ascultător. Mi-a fost clar după lacrimile involuntar emoționate ale fiului meu care asculta piesa Raiul la numai 6 ani, sau, recent, când am prezentat cel mai nou album al vostru cunoscuților mei de toate vârstele, mai ales tinerilor de liceu. Ea poate fi încadrată într-o categorie de nișă, deși are potențialul de a fi îndrăgită de un public imens dacă ar avea priviegiul unei promovări mai intense. Cum vă luptați cu mecanismele de promovare și ajungere la publicul larg?
S.C.B.: Cu toată muzica, cu tot ce se întâmplă pe pământ, există cineva care rezonează într-un fel sau în altul. Scopul nu este să ajungem la cât mai multă lume, ci să ajungem cât mai sincer la cei care înțeleg chestia asta. Dacă vrem să ajungem la foarte multă lume cântăm altceva, nu? Și de aia sunt oameni care rezonează cu chestiile astea. Scopul de a ajunge la multă lume îi de a primi informația, nu de a-i convinge de ceea ce facem noi și de aici decide fiecare dacă îi place sau nu, dacă se bucură sau nu se bucură. Există loc de tăți sub soare. Dacă îți place bucură-te, dacă nu bucură-te de altceva, îi fix treaba fiecăruia de a face cum simte. Frustrarea și supărarea este că ei înșiși nu fac cum simt. Că, dacă faci, vine unu să-ți spună că nu e bine cum faci, că trebe să faci altfel, că el altfel știe și, dacă îl întrebi pe el, nici el nu face cum simte, numai se află în treabă să povestească oamenii. Aici e o altă problemă, dar nu despre asta vobim acum.
Mecanismele pe care le folosim noi la promovare sunt tot un mod de viață, sunt modul nostru de a ne exprima, arta nu constă doar în cântatul pe scenă. Arta constă și în arta vorbirii, arta comunicării în online, arta folosirii facebook-ului. Pentru că e o artă, nu? Și arta în care trimiți un comunicat de presă, și arta cum ții conectată o grupare de artiști care rezonează cu chestia asta, și arta selectării oamenilor. Ține de context și de punctul de vedere pe care îl ai. Cum vă promovați voi, sunteți o promovare de rușine pentru că n-ați intrat niciodată la Răzvan și Dani. Da? Mulțumesc! Extraordinară promovare, ați vorbit cinci ore la Partoș pe Radio România. Da, la Radio România. Super! Mulțumim! (râde). Încercăm să nu deviem de la ceea ce simțim. Despre asta e vorba. Iar ăsta este un mod de viață, felul în care vorbim despre noi în mediul online. Bucură-te și lasă-mă-n pace, dacă ești în starea de a te bucura.
D.M.: Cum arată o săptămână de turneu?
O săptămână de turneu este foarte tare: sex, drugs and rockʾn roll. Totul este servit pe tavă, pariuri, chefuri. Femeile stau goale la intrare, la ieșire, băieții îți livrează tot ce vrei tu, alcoolul nu se termină nicodată. Astea să le zic? (râde) Segmentul ăsta foarte mic din acea săptămână este banalitatea turneului, o rutină plictisitoare care nu-ți dă nimic. Și acum întrebarea, de fapt, din ce punct de vedere vorbim despre o săptămână de turneu? Că ăsta e aspectul destrăbălat, studențesc: a, super fain, ne-am distrat. Altul? Cel tehnic? Săptămâna tehnică? Săptămâna muzicală? Săptămâna creativă? Săptămâna în care socializezi cu oamenii? Nimeni nu vorbește de partea tehnică. În primul rând, înainte de a ajunge în săptămâna turneului există ani de zile de pregătire, de studiu, de cercetare, de tăt, tăt, tăt ce vrei. Dar nu vorbim despre orele de game, nici despre cărțile citite, nici despre discuțiile și dialogurile cu alți oameni pentru a contura ceea ce ești. Vorbim despre săptămâna tehnică. Tehnic înseamnă că, după ce ți-ai făcut toate catrafusele, programul și așa mai departe, te duci în locația respectivă și te împrietenești cu spațiul. Eu am învățat chestia asta de la muzica clasică și de la generațiile care nu foloseau instrumente amplificate. Primul lucru pe care eu îl fac este să simt spațiul, să văd dacă spațiul mă primește, pentru că spațiul este instrumentul spectacolului. Uite, la Târgu Mureș, apropo de sătămâna de turneu, spațiul nu ne-a primit, a trebuit să schimbăm locația în aceeași zi în care a avut loc evenimentul, spațiul probabil n-a fost pregătit pentru nivelul nostru. Ce zici de chestia asta? N-a fost să fie ce am ales noi, spațiul a fost rece cu noi. Felul ăsta de a te împrieteni cu spațiul e același cu felul în care intri în orice casă a unui om. Sunt unele spații în care îți place să intri. Sunt altele în care intri și ți-e frică, nu? Dacă intri într-o peșteră fără lumini sau într-o clădire abandonată, sau într-un palat părăsit, sau sunt spații în care te simți atât de relaxat încât zici: vai, ce frumos îi. Asta este o primă prietenie, dacă vrei, din punct de vedere ezoteric. Uite, trebuie să faci o împrietenire spirituală cu spațiul. Apoi urmează prietenia fizică, nu fizica cuantică, ieșim din spiritualitate și trecem la fizică. Cum se mișcă sunetele acolo? Ce-i pe jos, îi gresie, îi lemn, îi pământ, îi antifonat, nu e antifonat, îi înaltă sala, îi joasă sala? Îi beci cu bolte, îi sala sporturilor? Spațiul este un instrument al spectacolului pe care trebuie să îl folosești la capacitățile lui maxime. Și atunci îți folosești experiența ta de a te adapta, dacă te duce imaginația să gândești aspectul ăsta, și de a folosi acel instrument. Și îți reglezi efectiv sculele în funcție de spațiu. Pentru că degeaba ai efectele la maxim și tu te bagi în sala sporturilor, c-o să iasă dezastru. Trebuie să-ți gândești sunetul în funcție de spațiu pentru că și sala are niște efecte ale ei. La fel se întâmplă dacă te duci cu efectele, cu delay-ul și cu reverbul date încet într-o sală cu mochetă, cu scaune tapițate cu burete și colțurile tavanului antifonate. Nu vei auzi nimic. Sunetul îl reglezi în funcție de acustica spațiului. Apoi ajungi la spațiu, te uiți la el vreo 10 minute, bei o cafea și te apuci te treabă. Urmează 3 ore de cărat de scule, mutat scule, despachetat, instalat, setat, testat, acordat de instrumente, se mai strică un cablu și, ca o paranteză, nu știu de ce mi s-a stricat cablul ăsta că doi ani l-am folosit zi de zi, ai prins ironia (răde). Îmi explic ironia acum (râde). Și abia după aceea urmează să-ți construiești atmosfera: beculețele, mașina de fum, mașina de balonașe, mașina de gheață carbonică, apoi ce mai este în dotare. Că în dotare mai au ei niște lumini. Le folosești, nu le folosești, le pui, nu le pui, le joci, nu le joci. Ce faci cu ele? Ceva faci cu ele, dar asta necesită timp de gândire ca să-ți dai seama ce hotărâre iei. Și referitor la altă întrebare de dinainte, care sunt cele mai mari obstacole aș zice: bă, ferește-te de oameni pentru că orice părere ai există cineva care o să-ți întoarcă imaginația și atunci tu trebuie să fii super vertical și pe picioarele tale ca să iei părerea și s-o folosești constructiv în filmul tău. Și să o gestionezi cosntructiv, pentru că părerile, când îți vin, îți vin influențate de invidii, de gelozii. Și după 3 ore de instalat urmează în medie aproximativ 2 ore până la concert, timp în care mănânci ceva pentru că ți-o scăzut energia și consumul și ai nevoie de hrană pământeană ca să te refaci.
Dar și aici trebuie să ai grijă, că, dacă e prea multă și nu ești atent la mâncarea pe care o mănânci, te trage în jos la concert, nu te mai poți apleca să-ți apeși butoanele. Sau mănânci o supă, sau o salată, nu e genul tău de mâncare, că nu mănânci zi de zi meniul ăsta, dar măcar în concert fă pe rock starul și folosește mâncarea ca pe un alt instrument pentru show-ul tău. Pe arcuș dai cu sacâz, pe cabluri cu fludor, și pe corp, ce faci cu el? Păi îi dai mâncarea de care are nevoie ca să dea randamentul maxim, nu ca să te simți tu umflat de mâncare. Și după ce termini cu mâncarea lucrezi cu creierul un picuț. Ți-ai terminat partea fizică și atunci lucrezi un picuț cu creierul. Cum faci cu creierul? Păi bagi un duș rece pe tot corpul și faci o respirație, stai întins. Încerci să nu gândești. Te gândești să nu te gândești. Eu zic de mine, nu zic de alții. Se lucrează pe calmul dinaintea furtunii. Ăla este momentul de dinainte de concert. Ți-a mai rămas cam o oră. Și apoi te duci în public sau direct pe scenă și lupți din nou cu oamenii. Să nu cazi în plasa lor. Felul în care te privesc, felul în care te analizează, felul în care intervii, cred că 1 % știu ce faci acolo, restul n-au limite, te întreabă toate prostiile înainte de show, de parcă nu ai sta cu ei de povești după. Și tu te duci acolo, te plimbi ca să te împământezi într-o lume fantastică a show-ului pe care l-ai pregătit și vine unu și îți mută gândirea cu banalități cotidiene legate de viața lui personală. Păi nu suntem la psiholog, am un show de făcut, lasă-mă un pic. Îmi și asum toate astea ieșind printre oameni.
Dar exercițiul pe care îl fac e, de fapt, să rămân imun la toate chestiile pe care le primesc. Și apoi urmeză show-ul care ține o oră, că e cu trupă, că e fără trupă. După show urmează o altă oră în care stai, socializezi cu oamenii și apoi celelalte două ore în care împachetezi. Timp în care tot publicul deja ajuns acasă, s-a bucurat, s-a distrat, s-a băgat în pat la odihnă. Și tu la cât ajungi acasă? Gândește-te că, într-o zi de eveniment sunt cel puțin 9 ore de muncă, nu mai punem și distanța pe care o faci pe drum până la locația evenimentului. Cât plătești biletul pe munca unui om? 13 lei, 23 lei? Sunt cazuri în care pentru acea oră de show efectiv, publicul vine și îți arată obrazul: nu mi-ai cântat toată balada lui Porumbescu. Păi, dacă vrei asta, te duci la filarmonică și asculți balada lui Porumbescu. Ai venit la Blana con Dios. Nu Vaya con dios. Plus replici: da, că voi, artiștii, numai vă puneți și cântați, nu aveți treabă cu viața... Da, nu avem nicio treabă cu viața ta. (râde).
Aș vrea să fac niște precizări despre turneul Constantin Brâncuși, pe care l-am ținut în perioada 17-23 februarie în cinci orașe: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Reghin, Piatra Neamț, Iași. Este un turneu dedicat lui Brâncuși, nu un turneu cu tematica Brâncuși. Ca dovadă a felului în care oamenii citesc. Oamenii sunt imuni la gândirea exterioară minții lor, că, dacă ar citi în titlu, „turneu dedicat lui Constantin Brâncuși” ar fi logica de bază că nu este un spectacol construit cu tematica asta, prin acest turneu i-am adus un tribut artistului, ne-am bucurat să cosntruim în paradigma lui Brâncuși. Există foarte multe conexiuni între artele noastre, la fel cum lucrăm și cu alți artiști plastici pentru copertele noastre, spre exemplu. Nu l-am căutat pe Claudiu Pop să deseneze femeia căreia mie îmi place să-i spun sfânta treime pe albumul „Ce-am pățit odată”. Pur și simplu doi artiști se potrivesc prin artele lor și se întâlnesc într-un fel sau altul. Eu și Claudiu Pop ne-am întâlnit pe copertă. Cu niște lucrări făcute acum 30 de ani care au prins din nou viață. La fel și cu Brâncuși. E o întâlnire cu un artist, cu profunzimea gândirii lui, a artei lui. Nu am făcut asta, așa cum am mai auzit în jur, ca să facem trafic pe net, sau ca să aducem multă lume la eveniment sau ca să ajungem la ʾNeața cu Răzvan și Dani. Dar asta ține de nivelul fiecăruia de a înțelege, de a percepe, de experiența culturală pe care o are. N-o să vin acum să explic și ce să explic, că muzica e o sculptură în desfășurare și sculptura e o muzică în nemișcare? N-o zic eu, Brâncuși o spune. Ce să-ți explic din chestia asta? Îți formezi tehnici. De aceea e important să mergi și să vezi, să auzi, să simți cu ochii și cu urechile tale și cu trupul tău. Vino la concert, la noi, la alții, du-te la eveniment. Să-l simți și, dacă ești pregătit, dacă ești la nivelul unde se manifestă artistul ăla vei înțelege și fără să-ți vorbească. Oamenii se așteaptă să le arăt cu degetul conexiunile. Dacă le arăt cu degetul atunci cui ne mai adresăm? Și atunci îi jignim? „Eu trebuie să văd” la ce vin, există genul de spectacole la care știi ce se întâmplă. Oamenii nu vor să cunoască, oamenii vor să funcționeze în efectul de turmă, dar și asta este în esența omului.
D.M.: Care e diferența între un show singur și un show împreună cu trupa?
S.C.B.: În show-ul în care sunt singur pe scenă este doar energia mea. Acolo se manifestă energia mea și spectacolul meu și lupt cu ale mele. Când îs cu colegii este fix energia grupului gestionată de mine. De asta un lider de grup are bagheta magică în mână și atunci responsabilitatea mea este de a construi maximul de a gestiona energiagrupului în cel mai plăcut mod posibil pentru noi, în primul rând, ca apoi să o putem da mai departe. Procesul constă în energia grupului care se formează pe scenă și care trebuie să ne fie confortabilă nouă în grup pentru ca publicul să simtă ceea ce îi oferim. Și aici se întâmplă o chestie: când unul dintre colegi cade, îl ridici, nu îl lași căzut. Noi mai avem de lucru la mentalitatea de grup. Dar, oricum, suntem un caz fericit că observăm asta. Noi trebuie să dezvoltăm o metodă de a ne ridica reciproc, suntem oameni, nu mașinării cum am vazut în filmul Westworld. Acolo este o demonstrație teoretică, dar practic chiar noi putem fi o construcție intenționată, nu liberă. Singur pe scenă îmi gestionez energiile mele din personalitățile mele multiple, iar când suntem toți am de lucru cu personalitățile lor multiple pe care trebuie să le țin în frâu.
Interviu realizat de Daniela Micu pentru revista Mozaicul.]]>
[gallery ids="907,909,910,911,913,914,915,916,918"]
Corbu simte, traieste si iubeste muzica organic
Intr-o seara care nu anunta mare lucru, am descoperit o trupa extrem de interesanta. Numele ei: CORBU. Nu stiam decat ca ar fi o continuare a trupei Ad-Hoc, care imi atrasese atentia cu ceva timp in urma, mai ales prin prezenta unui violonist care trecuse prin Phoenix. Fiind in Buzau, nu puteam rata ocazia de a vedea ceva nou. Asa ca hai la concert si la o bere cu vechii prieteni. Si nu pot spune decat ca am fost numai ochi si urechi timp de doua ore, fiind placut surprins in mai multe randuri si din mai multe perspective… In primul rand, fiind pasionat de chitara, dezamagirea de la inceput ca nu am vazut chitarist pe scena, mi s-a sters in maxim 5 minute. Apoi, fata de 16-18 ani pe care o vedeam la tobe si pe care am privit-o (recunosc) cu mult scepticism, m-a trezit la realitate si m-a activat pe toata durata concertului. Si mai pot vorbi de ruperile excelente de ritm, de bunul gust al utilizarii folclorului, de un bas excelent, de scurtele solo-uri ale claparului sau de carisma vocalului Sergiu Corbu Boldor. Dupa concert, avand ocazia sa schimb cu acesta doua vorbe la o bere, il intreb despre proiect si imi spune ceva de genul: “Corbu imbina intr-un mod aparte semnificatiile contradictorii pe care acesta le are in gandirea orientala, occidentala si europeana.” Raman perplex. El continua: “Daca in credintele orientale si occidentale corbul este perceput ca un personaj pozitiv, un erou solar, cu rol profetic, care lupta pentru restabilirea ordinii sociale, vezi tu ca in credinta europeana, acesta apare ca un erou negativ, pentru ca are capacitatea de a descoperi cu usurinta tainele intunericului. Proiectul Corbu l-am pornit pentru ca aceasta pasare dezvaluie oamenilor si tainele muzicii. Dar atentie! Nu oriunde, nu oricand si nu oricui. Doar celor alesi!” Am zis atunci ca individul are multe de zis. Si, dupa acest moment, l-am rugat pe acest personaj interesant din fata mea sa ne acorde un interviu, noua celor de la Romania Rock. Mi-a raspuns: ”Sigur!” Am zis: ”Ok, sa stabilim unde, cand …”. Iar Sergiu imi raspunde sec: “Acum. Aici.” M-a blocat. Lucru care l-a distrat maxim, pentru ca a inceput sa rada. I-am spus ca o sa fie nevoie de ceva timp, eu trebuie sa pregatesc interviul … iar el imi raspunde:”Sunt ardelean. Am cat timp iti doresti tu …” Nu intamplator va povestesc acest dialog, fapt de altfel atipic pentru preambulul unui interviu. Tin sa impartasesc totusi cu voi auspiciile sub care a debutat aceasta discutie, pentru ca doresc sa va fac cunostinta astfel cu un om absolut deosebit, cu un bun simt si o educatie remarcabile (lucru de care m-am convins cu varf si indesat ulterior). Si inca o data mi-am dat seama ca nimic nu este intamplator. Orice baza solida pe care doresti sa construiesti un proiect (muzical sau de alta natura), trebuie sa contina cel putin seriozitate, onestitate, colegialitate, spirit de sacrificiu si dedicare, inainte de sala de repetitie, instrumentisti, instrumente, inspiratie, echipa tehnica, promoter etc. Iata o lectie esentiala in special pentru trupele tinere, care se afla la inceput de drum. Dar sa il las pe acest Corb sa ni se destainue…
RomaniaRock: Salut, Sergiu! Multumim ca ai acceptat invitatia noastra … sau cred ca ar fi fost mai bine sa incep cu “Servus, Sergiu!”, pentru ca mai intai vreau sa te intreb ce reprezinta pentru tine Salaj?
Sergiu Corbu Boldor: Servus Romania Rock! Salaj… Satul de unde vin eu se numeste Hida (n.r. localitate in judetul Salaj). Am crescut in Zalau, dar satul natal, acolo unde am radacinile, este Hida. Denumirea maghiara a acestui sat este Almas. Cuvantul “hida” inseamna pod, iar “almas” in limba maghiara inseamna mar. Marul ne duce cu gandul la Gradina Eden, iar, pe de alta parte, cuvantul “pod”, in acest context, are o rezonanta aparte pentru ca dealul din spatele caselor se numeste “Poduʾ cu Ceruʾ”. Aceste simboluri, deloc intamplatoare si cu multa insemnatate, m-au fascinat. Foarte multe se pot citi printre randuri…
RomaniaRock: Asadar, chiar daca acolo mergeai doar la bunici, acel sat te-a influentat…
Sergiu Corbu Boldor: … foarte mult m-a influentat si m-a inspirat.
Primul meu contact cu rock-ul a fost in clasa a VIII-a cand tatal meu m-a dus cu forta la un concert Phoenix in Zalau.RomaniaRock: Inteleg ca este un loc plin de insemnatate pentru tine. Dar cum ai ajuns la rock? De fapt, cand ai luat legatura cu rock-ul? Sergiu Corbu Boldor: Primul meu contact cu rock-ul a fost in clasa a VIII-a cand tatal meu m-a dus cu forta la un concert Phoenix in Zalau. Am fost fascinat de ce am vazut. A fost incredibil. Era formula cu baietii din Talisman, la tobe Lucian Cioarga si, bineinteles, Nicu Covaci. Piesele momentului au fost, printre altele, “In urma marelui URSS”, “Numai una”, “Ora-Hora” sau “Nesfarsita lupta”. Imi aduc aminte ca la un moment dat a fost invitat pe scena si Mani Neumann, moment care, de asemenea, m-a marcat. In plus, atunci s-a mai intamplat ceva notabil: la intrare, in contul biletului, s-a dat un CD (un maxi-single), asa cum procedeaza Phoenix si azi. Intamplarea face ca tocmai primisem un CD-player portabil si, fiind singurul CD mai nou pe care il aveam, l-am tot ascultat. Atunci m-am deschis cu adevarat catre rock. Dar legat de acel CD, dupa ani m-am intalnit cu Covaci fata in fata si se discuta daca sa se imparta CD-uri sau nu inaintea unui concert, intr-un anumit context. I-am spus ca are in fata exemplul pentru care trebuie sa se imparta respectivele CD-uri. Cat de mult a insemnat pentru mine acel material primit inaintea concertului de la Zalau … RomaniaRock: Dar, Sergiu, tu ai si cantat cu Phoenix. Sergiu Corbu Boldor: Da, asa este. Iti dai seama ce mult a insemnat pentru mine? Covaci e pita lui Dumnezeu, cum spunem noi, ardelenii RomaniaRock: Pentru ca tot am ajuns in acest punct, as dori sa te intreb cum a fost colaborarea cu trupa si cum ai relationat cu Nicu Covaci? Sergiu Corbu Boldor: Lumea care il acuza l-a inteles foarte gresit pe Covaci. Eu iti pot spune parerea mea: este un om fascinant, din multe puncte de vedere, cu o experienta de viata incredibila. Mai intalnesc oameni care imi spun: ”Cum reusesti, ma, sa te intelegi cu Covaci?”. Ma inteleg pentru ca el are un film si este foarte important sa fii in filmul lui, in spiritul lui. Daca se intampla acest lucru, Covaci e pita lui Dumnezeu, cum spunem noi, ardelenii. Altfel, este evident ca, daca nu vibrezi cu ceea ce reprezinta Phoenix, trebuie sa cauti o alta directie. Este absolut firesc. RomaniaRock: De acord, dar sa ne intoarcem tot la inceputurile tale. In facultate ai studiat vioara. Cum te-ai hotarat sa alegi acest instrument si ce ti-ai propus atunci in privinta parcursului tau profesional? Sergiu Corbu Boldor: Eu am urmat initial Scoala de Muzica din Zalau, la indemnul si sustinerea parintilor. Problema a fost ca, la un moment dat, in fine, m-au dat afara J. Ulterior, in clasa a VIII-a, asa cum am povestit, s-a intamplat intersectia cu Phoenix, care m-a impulsionat foarte mult. Stiam de existenta instrumentelor muzicale si chiar studiasem ceva muzica, dar, pana la concertul cu pricina, nu mai voiam sa aud de acestea si implicit de vioara. Atat de mult m-a fascinat atunci Mani Neumann, incat, odata ajuns acasa, am luat vioara in mana si am reinceput sa exersez. Trei ani mai tarziu m-am inscris, de data aceasta nu la indemnul parintilor, la Scoala Populara de Arta din Zalau. Prima intrebare pe care am primit-o de la profesorul de vioara a fost: “De la ce scoala de muzica te-au dat afara?” Oricat de uimit am fost, mi-am dat ulterior seama ca la Scoala Populara de Arte vin cei care (cel putin teoretic) nu au performat la Scoala de Muzica. Doresc sa precizez ca profesorul in cauza, Stefan Iorga, are o vocatie extraordinara si un simt pedagogic iesit din comun. Ii datorez enorm pentru ca a contribuit foarte mult la pregatirea mea si pentru ca mi-a insuflat placerea de a canta cu entuziasm si pasiune. Cand reusesc sa ajung la Zalau, ma intalnesc si cu dansul si petrecem timp pretios impreuna.
RomaniaRock: Foarte frumos … Ce a urmat dupa Scoala Populara de Arte?
Sergiu Corbu Boldor: Dupa absolvirea Scolii Populare de Arte de la Zalau am urmat Facultatea de Muzica din Oradea, specializarea Pedagogie Muzicala. Dupa absolvire am dat din nou admitere la aceeasi facultate, specializarea Interpretare muzicala – Vioara. Terminand Pedagogie Muzicala, am avut norocul fantastic sa-mi recunoasca toate examenele de teorie muzicala si, astfel, am avut ocazia de a studia practic fix vioara, muzica de camera si orchestra. Eram boierul facultatii.
RomaniaRock: … asadar ai doua facultati absolvite: “Pedagogie Muzicala” si “Vioara” …
Sergiu Corbu Boldor: Da, dar sa stii ca nu am folosit niciodata diplomele. De fapt, cred ca le-am si pierdut ….
RomaniaRock: Poveteste-ne care a fost itinerariul tau dupa Oradea? Din cate stiu, nu ai ajuns direct in Bucuresti.
Sergiu Corbu Boldor: Din Oradea m-am mutat in Timisoara, unde am ramas un an. Dar mai intai sa iti spun ca, de obicei, tinerii din Zalau trag spre Cluj; insa eu, intamplator sau nu, am facut pregatire pentru facultate cu profesori din Oradea si atunci, implicit, m-am dus la Oradea. Din Oradea, de asemenea, puteam sa aleg Cluj, pentru ca era mai aproape de familie, dar eu am plecat, asa cum am zis, la Timisoara.
RomaniaRock: Timisoara, inca o legatura cu spiritul Phoenix …
Sergiu Corbu Boldor: Da, dar iti marturisesc ca nu am mai simtit acel spirit. Orasul este foarte schimbat. Evident ca, citind cartea lui Covaci (n.r. Nicolae Covaci – Phoenix, insa eu … , 1994 reeditata in 2016), am fost sa vad unde este Parcul X, usa lui Covaci, am refacut traseele lui Covaci etc. … Dupa episodul Timisoara, acum 5-6 ani, ne-am mutat in Bucuresti, cu gandul ca se vor deschide mai usor drumurile, ceea ce s-a si intamplat. Colaborarile pe care le-am avut in Bucuresti nu ar fi fost posibile intr-un alt oras.
RomaniaRock: Unde, mai exact, a activat trupa Ad-Hoc?
Sergiu Corbu Boldor: Ad-Hoc a existat in Oradea, Timisoara si apoi Bucuresti. De fapt Ad-Hoc a fost motivul pentru care ne-am mutat in Bucuresti. Mai exact ne-am mutat cu totii in capitala. Si nu am facut rau pentru ca am avut cred ca 3-4 ani foarte buni cu trupa. Drumurile chiar s-au deschis cumva altfel. Am cantat prin cluburi, dar si la festivaluri medievale.
…am devenit personaje de poveste in benzi desenate
RomaniaRock: Ad-Hoc a fost un nume de care se tot auzea intr-o anumita perioada si se auzea de bine. Ati scos vreun album?
Sergiu Corbu Boldor: Ad-Hoc a scos un album, numele lui fiind Dezmat, licori si muzici medievale. Mai exact a fost un EP. Povestea a fost ca intr-o vreme aparea revista Harap Alb continua, o revista de benzi desenate. Oamenii faceau ca esenta acelasi lucru ca si noi, numai ca erau benzi desenate. Asa ca am mers la ei si le-am explicat ca facem aceeasi treaba, numai ca noi cantam iar ei deseneaza. Astfel am scos noi albumul amintit in 10.000 de exemplare. Pare utopic sa iti editezi albumul de debut in 10.000 de exemplare, dar asa a fost. In plus, am devenit personaje de poveste in benzi desenate. In numarul 7 al revistei, Harap Alb se intalneste cu baietii din Ad-Hoc, au ei o aventura impreuna si asa mai departe. Dupa acest moment am scos o serie de piese on-line, pe youtube, dar nu am mai apucat sa le punem pe un disc.
RomaniaRock: Foarte interesant. Chiar o sa caut si eu revista … Sergiu, cum s-a ajuns la Corbu?
Sergiu Corbu Boldor: Ad-Hoc a hotarat la un moment dat sa ia o pauza. Apoi a inceput proiectul Corbu pentru ca este un alt gen de muzica, o alta poveste, o alta abordare. Efectiv am simtit nevoia sa schimb ceva. In privinta Ad-Hoc, nu se stie cand isi va relua activitatea.
RomaniaRock: Te rugam sa ne explici in cateva cuvinte provenienta denumirii trupei. Corbu este o porecla sau numele tau de familie?
Trupa Corbu s-a format organic
Sergiu Corbu Boldor: Lumea poate crede ca este o porecla, dar nu este asa. Mai exact este numele de fata al mamei mele. Si a fost doar o chestiune de timp ca nu mi l-am trecut in buletin. Dar chiar daca nu e in buletin, e in sange.
RomaniaRock: Ce ne poti spune de componenta trupei?
Sergiu Corbu Boldor: Trupa Corbu s-a format organic. Cine simte, traieste si iubeste muzica pana-n panzele albe, rezista langa noi. Caracteristica principala a celor care fac parte din grupul Corbu este autenticitatea, pe toate planurile. Asa mi-am și cunoscut colegii, care-mi sunt, inainte de toate, si prieteni, Florin Chirila – bass si Flavius Cristian Mocanu – pian. Florin Chirila este din Focsani si locuieste in Bucuresti. Din prima clipă cand a pus mana pe bas am inceput sa dansez. J Bas-ul e foarte important intr-o trupa, oamenii danseaza pentru ca exista acest balans. Pianistul, Cristian Mocanu, a fost vecin de curte cu mine, s-a mutat in Romania nu foarte de mult. Initial nu stiam ce e cu el, dar intr-un final ne-am imprietenit, iar cand a venit cu pianul la sala de repetitii si a inceput sa cante am zis “Pfffffff….”.
RomaniaRock: Aveti, de altfel, o combinatie interesanta de instrumente: vioara, pian, bas, tobe. Cum ati hotarat sa nu apelati la un chitarist? Recunosc ca la inceputul concertului vostru din seara aceasta, am cautat chitara pe scena si am devenit circumspect cand am observant ca, de fapt, nu aveti. Totusi, iti marturisesc ca nu am simtit lipsa ei.
Sergiu Corbu Boldor: Ma bucur ca spui asta. Prin proiectul Corbu au trecut ceva oameni si … asta am facut cand se schimba prioritatile, nevoile, interesele si asa mai departe. Si intr-o trupa este ca intr-un cuplu; la un moment dat auzi “Nu-mi mai esti drag.”; iar tu raspunzi: “No, bine! Atunci ramanem prieteni. La revedere, servus, ne vedem data viitoare”. Si asa s-a intamplat pana am ajuns in aceasta formula. Si e firesc, la un moment dat oamenii doresc altceva. Si, ca sa ajung si la intrebarea ta, ne-am tot zis: mai, ce facem, nu avem chitarist… noi, initial, chiar ne-am dorit chitarist. Am si cantat la un moment dat cu chitarist. Dar, in final, am zis sa renuntam la ideea de a avea chitara in trupa. In fond unde scrie ca trebuie sa avem obligatoriu chitarist. Hai sa incercam si fara. Si asa am inceput sa gandim fara chitara, la care ai 6 corzi – 6 note, in timp ce la pian ai 10; am considerat astfel ca avem un plus in ceea ce priveste armonia. Dar daca tot a venit vorba, noi mai avem un baiat la vioara, care face parte din Filarmonica de Stat, Sibiu. In acest mod, pianistul, in concert, canta varianta de armonie cu vioara si cea fara vioara. Practic el e pregatit sa cante in ambele variante, in functie de vioara.
RomaniaRock: Asadar voi cantati uneori si cu 2 viori in trupa …
Sergiu Corbu Boldor: Da, Mihai Andritcu, caci acesta este numele lui, este singurul membru ocazional.
RomaniaRock: Are inclusiv rolul de a-ti da tie mai multa libertate pe linia vocala?
Sergiu Corbu Boldor: Nu, eu cant acelasi lucru. Complexitatea vine pe alta zona.
Romania Rock: Va ganditi la un disc? Ce planuri aveti in acest sens, avand in vedere compozitiile voastre pe care le etalati in concerte?
Sergiu Corbu-Boldor: Da, avem in plan un album, chair foarte curand, dar va fi ceva ambiental, printre altele cu caval sau tilinca si are adanci radacini traditionale, sa ii spunem. Asa am gandit tema respectiva. Cu full-band, cu trupa, pregatim alt album, care este deja in lucru. O buna parte din piese sunt deja inregistrate.
Romania Rock: Albumul va contine si cover-uri sau doar compozitii proprii?
Sergiu Corbu-Boldor: Doar compozitii proprii, dar specific faptul ca sunt si prelucrari/adaptari din folclor.
Romania Rock: Ce stil muzical etaleaza formatia Corbul?
Sergiu Corbu-Boldor: Genul muzical pe care il cantam este disco easy hardcore folclorizat, pentru ca ne miscam disco, gandim hardcore si ne bazam pe folclor. Este un gen pe care il dezvoltam in continuu si care se schimba pe masura ce se dezvolta.
Romania Rock: Care este punctul forte al trupei? Dar punctul slab?
Avantajul suprem este ca suntem deschisi si acest fapt este rezultatul selectiei naturale a membrilor trupei
Sergiu Corbu-Boldor: Punctul forte este flexibilitatea. Evident ca ne bucuram cand gasim, ca aici la Buzau, o scena buna, o gazda buna, sunetisti buni, dar cantam si in alt context, unde nu sunt toate in regula. Eu nu pot concepe sa mergem undeva pentru a canta si in final sa nu cantam din cauza conditiilor. In concluzie, avantajul suprem este ca suntem deschisi, atat noi intre noi cat si noi fata de ceilalti. Si acest fapt este rezultatul selectiei naturale a membrilor trupei. Uneori mai sunt intrebat, inainte de un concert, cati suntem. Si cand reaspund ca suntem vreo 15, organizatorul se blocheaza pe moment … “Cum, veniti 15? Pai nu incapeti pe scena…” Bineinteles ca nu suntem 15 pe scena, suntem 4-5. Dar in echipa Corbu mai sunt oameni: manager, fotograf, design-eri s.a. De exemplu pe partea de design costume lucram cu Aradia. E fascinant ca pot zice lucrurile acestea si sunt oameni care s-au strans in jurul a ceea ce inseamna Corbu, pentru ca ei cred in acest proiect. Si e foarte frumos pentru ca totul se intampla organic. Ok si acum ajung la punctul slab: banii. Banii ne tin foarte mult in loc. Am trecut deja prin multe experiente si stiu ca daca ai incepe un proiect cu o caruta de bani, ai putea sari peste 5-7 ani de munca. Totul costa. Acum, tu poti sa imi spui ca poate le fac si eu mai ardeleneste (n.r. rade) … Cum e bancul cu ardelenii: “2 ardeleni pe marginea drumului. – Bah, tu ma crezi ca daca ma concentrez tare de tot, eu trec drumul asta intr-o jumatate de ora. – Da, bine, mah, dar ce esti tu, fulger?”.
Romania Rock: Da, foarte bun bancul. Revenind, problema aceasta cu banii cu siguranta este problema principala in ceea ce priveste evolutia rock-ului la noi. Te-ai gandit ca poate si tara, mai exact publicul nostru, nu este pregatit sa recepteze genul pe care voi il cantati?
Sergiu Corbu-Boldor: Da, poate fi si o problema de mentalitate. Suntem afectati de idiotenie pe toate planurile.
Romania Rock: Te-ai gandit vreodata sa pleci din tara?
Sergiu Corbu-Boldor: M-am gandit sa plec din tara, da. Dar imi place asa de mult aici, asa ca nu stiu ce sa fac. Si iti spun ca m-am mai gandit si la urmatorul aspect: cate trupe sau muzicieni au plecat din tara de-alungul timpuluI si ce au facut afara? Cati au reusit sau au evoluat? De fapt, nimeni. In schimb, ne propunem sa incepem sa calatorim si in afara Romaniei. Ne gandeam ca trupele din Bucuresti fac uneori eforturi serioase sa ajunga la festivaluri sau in turnee in zona Ardealului sau in Moldova, dar nimeni nu se uita si la Bulgaria. Sau, in aceeasi idee, trupele din Transilvania vin foarte des in Bucuresti, dar, de fapt, sunt la 2-3 ore de Budapesta sau la 5-6 ore de Viena. Adica Viena e mai aproape decat Bucuresti, ca timp de parcurs cu masina. Chiar de curand vorbeam cu Mihai Tivadar de la Dirty Shirt pe acest subiect, pentru ca si la ei se aplica foarte bine acest aspect. Asadar intentionam, cum ziceam, sa concertam si afara, dar asta am dori sa se intample dupa ce vom avea un material discografic.
Romania Rock: Sunt foarte importante atat editarea unui disc cat si organizarea unor turnee in strainatate. Dar, cu siguranta, aveti nevoie de un manager/impresar pe masura. Ce ne poti spune pe acest subiect?
Sergiu Corbu-Boldor: Avem o colega care se ocupa de partea aceasta de manageriat/impresariat, in persoana Luizei Mitu. Cum ziceam, imi place foarte mult intreaga echipa Corbu. Problema este ca suntem depasiti de timp. Noi tragem, ne prinde de multe ori dimineata in fata calculatorului …
Romania Rock: Sergiu, punctul slab se leaga mult de urmatoarea intrebare, pe care nu pot sa nu ti-o adresez. Se poate trai din muzica in Romania anului 2018?
Problema este ca noi, romanii, nu suntem invatati sa avem incredere in noi.
Sergiu Corbu-Boldor: Eu sunt exemplul ca da. Problema este ca noi, romanii, nu suntem invatati sa avem incredere in noi. De fapt, suntem cu increderea la pamant. Si asta nu numai in muzica, in toate domeniile. Oamenii merg la job-uri, in general, pentru a trece timpul si a se intoarce mai repede acasa. Uneori mai sunt intrebat “Tu ce muncesti?”. Raspund ca eu nu muncesc. ”Pai si ce faci?” Raspund: “Cant.”. “Bine, dar cum traiesti din asta?” Eu traiesc foarte bine, dar asta nu inseamna ca stau. Mai mult, eu sunt activ non-stop.
Romania Rock: Cum te-ai adaptat in Bucuresti , avand in vedere ca tu esti ardelean get-beget?
Sergiu Corbu-Boldor: Am avut momente cand am zis “wow, ce fain e in Bucuresti!” dar si momente cand nu mi s-a parut deloc bine. Uneori chiar am si zis ca plec din oras. Bucurestiul este, intr-adevar, o sursa, dn toate punctele de vedere. Acolo se invart lucrurile. Cu toate ca, de exemplu, anul trecut, o vara intreaga am cantat departe de capitala. Mai exact, cel mai sudic punct pe harta Romaniei in care am ajuns atunci a fost Medias. Si atunci chiar m-am intrebat daca are sens sa mai stau in Bucuresti, ca mie imi place pe dealuri. Dar, asa cum am spus, acolo se leaga lucruri si parca e totul aproape de tine. Si mai e un aspect important: instrumentistii. In orasele de provincie esti legat, de cele mai multe ori, de numarul mic al acestora. La un moment dat vezi ca se epuizeaza chitaristii, de exemplu, sau tobosarii. In unele orase sunt doar 2-3 la care poti apela.
Romania Rock: Unde repetati in prezent si cat de greu va este sa gasiti sala de repetitie, in general?
Sergiu Corbu-Boldor: Avem sala noastra de repetitii, care la randu-i consuma banuti. Mai exact este o sala inchiriata, pe care o impartim cu mai multe trupe.
Romania Rock: Sergiu, revenind la muzica in sine, ce influente ai mai avut, exceptand Phoenix, de care ne-ai povestit?
In viata mea au fost cateva capitole importante, iar Celelalte Cuvinte este un capitol de 6 ani care mi-a marcat viata si care a reprezentat o scoala pentru mine.
Sergiu Corbu-Boldor: Phoenix a reprezentat pentru mine impulsul. Si inainte de a-ti vorbi de alte influente, iti spun ca am facut autostopul si am vazut in jur de 50 de concerte Phoenix, vazute din public. Am fost nebun … asa mi-am petrecut studentia. Am fost oriunde concerta Phoenix, pana in panzele albe, inclusiv aici, la Top T (n.r. interviul are loc in Buzau, la Felinare). Imi aduc aminte ca am dormit in Sala Sporturilor, pe o banca (n.r. rade). Continuand sirul influentelor, iti spun ca eu, dupa absolvirea liceului, am mers la facultate in Oradea, in timp ce foarte multi din orasul meu mergeau la Cluj. De ce Oradea? Pentru ca acolo erau Celelalte Cuvinte. In Oradea ajuns, intr-o seara l-am vazut pe Marius Pop (n.r. fiul lui Calin Pop, vocalistul si chitaristul formatiei Celelalte Cuvinte) intr-un bar. Tin minet ca l-am rugat sa ma prezinte formatiei, aratandu-mi intreaga disponibilitae in a ajuta la carat instrumente si de fapt cam in orice. Marius mi-a promis ca vorbeste cu tatal lui, lucru care s-a si intamplat, pentru ca nu scapa de mine. In acea perioada, Celelalte Cuvinte au cantat in Bucuresti, in deschidere la Lake of Tears si in Buzau la Tess Pub. Atunci am venit cu autostopul in Bucuresti si m-am dus in Club Fire (n.r. in Centrul Vechi), unde au si cantat initial, inainte de concertul amintit. Am cautat trupa si i-am intrebat: “No, eu ce car? Chitara, basul, toba, boxa?” Acelasi lucru s-a intamplat si la concertul urmator, in deschidere la Lake of Tears. Am luat apoi autostopul si pana la Buzau si din nou i-am ajutat. Asadar, Celelalte Cuvinte a reprezentat pentru mine o influenta foarte, foarte mare. Am invatat enorm de la acesti oameni in cei 6 ani cat am stat langa ei. A fost o experienta fantastica pentru mine. Si, fara falsa modestie, sunt tehnicul ideal pentru o trupa. Membrii trupei urcau pe scena si aveau totul pregatit. Stiam la fiecare ce bautura prefera, la ce temperatura trebuie sa fie lichidul respectiv, stiam cum sa sterg corzile de la chitara si asa mai departe …
Romania Rock: Extraordinar. Presupun ca si ei te-au placut … in sensul ca si pentru ei a fost o experienta buna cu tine, nu?
Sergiu Corbu-Boldor: Da, a fost o legatura extraordinara. Si acum, cand merg la concertele lor, ne vedem cu mare placere, ne imbratisam… fiecare in parte imi este ca un tata si ca un frate, in acelasi timp. Am o legatura fantastica cu ei. In viata mea au fost cateva capitole importante, iar Celelalte Cuvinte este un capitol de 6 ani care mi-a marcat viata si care a reprezentat o scoala pentru mine.
Romania Rock: Foarte frumos! De altfel, cum nimic nu e intamplator, in ceea ce au compus Celelalte Cuvinte, se regaseste filonul Phoenix, mai ales in albumele din anii ’80. Ce poti sa ne mai spui despre influente?
Sergiu Corbu Boldor: Dupa experienra Celelalte Cuvinte, a urmat Dirty Shirt. Daca m-ai intreba, nici nu as stii sa iti spun cum i-am descoperit. Dar pot spune ca am cantat cu toate trupele mele preferate.
RomaniaRock: Asadar, inainte sa pornesti proiectul tau, te-ai asigurat ca ti-ai pus in bagaj o serie intreaga de experiente muzicale, care putem spune ca te-au format.
Despre Dirty Shirt pot spune ca a reprezentat pentru mine tot o influenta foarte puternica
Sergiu Corbu Boldor: Da, asa este. Despre Dirty Shirt pot spune ca a reprezentat pentru mine tot o influenta foarte puternica. Mergeam la concertele lor pentru ca imi placea ce cantau si, dupa o vreme, ne-am imprietenit. La un moment dat am inceput sa cant si eu cu vioara cand mai repetau ei si, de fapt, incepusem cu timpul chiar sa facem treaba. Imi place sa cant cu ei …. dar, din pacate, nu imi pot lasa propriul “copil” deoparte. De fapt, aceasta a fost problema cu toate trupele cu care am cantat. Le-am spus tuturor ca nu imi las trupa mea.
RomaniaRock: In afara de trupele cu care ai si colaborat, ce ti-a mai placut sa asculti de-a lungul timpului?
Cand eram mic, tatal meu ma tinea pe piciorul lui stang, dadea play la Pink Floyd – The Wall si punea pauza, imi explica, din nou ascultam si tot asa
Sergiu Corbu Boldor: La intrebarea aceasta o sa vin cu o scurta poveste. Imi aduc aminte ca in clasa a VIII-a, daca nu ma insel, in satul meu, m-am imprietenit cu niste baieti care tocmai ce isi terminasera studiile superioare. Deci o diferenta foarte mare de varsta intre mine si ei. Oamenii de care iti vorbesc erau “dusi de acasa”, ca de la ei am prins pasiunile adevarate, in ceea ce priveste muzica. Erau pasionati de emisie radio-TV; evident ilegala. Si-au construit singuri ce trebuia, captau TVR2 de la Cluj si il reemiteau local, pe calea aerului, pentru a beneficia oamenii din sat. Mai captau tot de la Cluj Europa FM si il reemiteau oamenilor. La Zalau nici nu se stia de Europa FM, dar la mine in sat se prindea perfect. Astfel, in vacanta de vara, nici nu puteam dormi bine; mergeam dimineata la ora 8 la baieti si le bateam in usa. Ei inca dormeau dupa chefuri nocturne, dar ii trezeam eu si le ceream cheia sa pot merge sa pun muzica. Pentru ca noaptea puneau ei Europa FM iar ziua puneam muzica dupa DEC-uri. Eram innebunit. Atunci, unul dintre baieti mi-a daruit un cd-player portabil … de care ti-am povestit mai sus. Tot la ei erau mai multe CD-uri, dintre care mi-am insusit Credence Cleerwater Revival, Beatles si Queen. Le-am luat chiar pe acestea pentru ca nu le punea nimeni la radio. Pe toate celelalte le ascultasem pentru ca eu stateam la acesti baieti de dimineata de la 8 pana seara la 10, pentru ca mai mult nu ma lasau ai mei. Si am ascultat si reascultat ulterior aceste CD-uri si e evedent ca la varsta aceea m-au marcat in mod decisiv. Ca sa nu mai zic ca atunci cand eram mic, tatal meu ma tinea pe piciorul lui stang, dadea play la Pink Floyd – The Wall si punea pauza, imi explica, din nou ascultam si tot asa. Chiar daca nu s-a prins ceva concret atunci, sigur mi-a ramas undeva in subconstient. Iar cand m-am intalnit cu acesti baieti de la radioul ilegal, ce aveam acolo bine ascuns, s-a activat. Cam acestea au reprezentat marea mea influenta, raportat la ceea ce sunt azi. Si ca sa intregesc tabloul, iti spun ca maica-mea canta la acordeon. Asa ca pot spune ca de la mama am mostenit cantatul si de la tata bunul gust.
RomaniaRock: Foarte interesante experientele tale si drumul tau in ale muzicii pana la Corbu. Sergiu, pana la urmatorul, iti multumesc foarte mult pentru acest interviu si iti doresc mult succes in proiectele tale muzicale. Sa auzim numai bine!
Sergiu Corbu Boldor: Si eu iti multumesc foarte mult. A fost o reala placere si pentru mine si va invit pe tine si pe cititorii Romania Rock pe pagina de facebook a proiectului Corbu si pe site-ul www.panacorbului.ro pentru mai multe informatii despre noi. Pe curand!
22.04.2018
[ozy_leftcolumn][/ozy_leftcolumn][ozy_rightcolumn]
[/ozy_rightcolumn]]]>