Description

LOGOS
În dezleganie sufletul odihnește în chilia propriei cărni, carnea în chilia Maicii Pământești, iar Maica Pământească în Dumnezeu. Arta este începutul unei lumi interioare, niciodată cu sfârșit, deși în aparență are un moment al finalității. Creația artistică provoacă o comuniune cu individualitatea participantului la actul artistic, iar percepția asupra esenței de creație este unică. Corbu creează prin jocul său de lumini și sunete o unitate inocentă a contrariilor sale cu lumea exterioară. Uneori, în aparență, urcă scara melcată, alteori o coboară. Spun în aparență, pentru că a coborî și a urca sunt părelnice căi în căutarea Absolutului.

Călătoria sa ne duce la Hobița, spațiul indefinit al creatorului în propria creație. Totul este descris în termenii timpului și spațiului ce se dizolvă prin anulare. Floarea se trăiește în pistil, din exterior se descrie sau se miroase omorându-i esența. În tăcere orizontală Corbu se resoarbe în punct întâlnind tentația verticalei infinite alături de Marele sculptor.

Clepsidra-i picură în subconștient particulele aparentei cunoașteri. Bufnița Sophiei sau nevoia unei permanente materializări. Conceptualizarea subconștientului este ratarea esenței. Totuși, participăm uneori la un asemenea exercițiu. Trebuie atunci cu necesitate să ne reducem la materialitate. Când alegem „să fim” ne situăm în afara timpului. Atât! Suntem desprinși de cunoaștere. De aceea tot ce se înrămează pierde din valoarea sa Absolutul. Văd tablouri dintr-o expoziție și oameni ce se mor pe sine
într-un muzeu material al umanității. ,,A face artă” este acel ceva ce te scoate din perimetrul ființării. Ființarea prin artă te extrage din facere. Totul este echilibru, consonanță… Otatem liatur, ullore nem velenim aximaximi, voluptatem aut esto mod quiam eatur?

Sâmburele mărului conține în sine întreg arborele și aroma fructului ce va să fie. Aparența limitării niciodată nu limitează. Gravităm în jurul punctului de cele mai multe ori furați de peisaj. Punctul de referință ne extrage din mlaștină. Între punctul intern și cel extern se descrie spectrul ratării esențialului. Cu toate acestea lumina și umbra nu există separat, căci umbra este întotdeauna lumină. Frica ne separă de noi, nu de exteriorul nostru. Distanțarea socială este pentru sufletele ce-și maschează conștiința. Apar frica, moartea și tăcerea, dar nu obligatoriu împreună. Pașii pe scara absolutului sunt începutul resorbției.

În sfeșnic sunt doi trandafiri, unul alb și unul roșu. În inima de carne crește un trandafir negru. Încă poartă mască, îi e teamă să pescuiască în tenebrele propriului sine. Între conștiință și conștiență se descrie un portal. Portalul a fisurat carnea. Se străvede ușor lumina în exterior. Axa existenței pare fără scop și țintă. Mă pierd și de fiecare dată revin în Punct. Deznădejdea e întotdeauna dincolo de gratii. Am cerut dezleganie să mă întorc în lume măcar o vreme și bărbi albastre, inadvertențe caste, copiii străzii respirând aurolac. Lumea! Un salt în inima pietrei și o cădere-n podea!
Am zis și tac!

Hîrza Călin / Frère Apeiron, Regent pentru România, V. Doge Sublime et Perfect de l’Ordre du Lys et de l’Ordre de
Sion, 8, Comanderia Hieros Gamos, Nr. 1, Zalău