Descrierea produsului:
Hanorac cu glugă din bumbac, cu logo pe spate, foarte confortabil
Preț: 150 lei
Mărimi femei: S, M, L, XL, XXL
Mărimi bărbați: S, M, L, XL, XXL
Tricou cu mânecă, cu logo pe față, plăcut la atingere, se mulează confortabil pe corp.
Preț: 70 lei
Mărimi femei: S, M, L, XL, XXL
Mărimi bărbați: S, M, L, XL, XXL]]>
Ce-am pățit odată, Jurnalul de călătorie al lui Sergiu Corbu Boldor este un jurnal de stare în care călătoria devine personajul principal; în aceeași măsură călătoria este un arhetip care se dezvăluie prin tehnica bulgărelui de zăpadă care, pe măsură ce se rostogolește, nu se mărește, acumulând, ci se impedică de obstacole care îl degroșează până la esență. În timpul degroșării cititorul devine spectatorul unor stări care ridică întrebări despre rolul artistului în societate, despre importanța de a lucra cu un grup, despre rezistența artistului în misiunea asumată a unui turneu, despre dezamăgiri, trădări, realități paralele, indecizii, prietenii, protectori necunoscuți, forțe malefice, divinitate, despre mirajul și misterul vieții.
Sunt pasaje în interiorul jurnalului care te aruncă în tine fără milă, te pune față în față cu propriile slăbiciuni și îți provoacă turbulențe prin limbajul brut ca apoi să te ridice prin grația unui limbaj oniric care nu te lasă să visezi, așa cum te-ai fi așteptat, ci te pune în starea de a face, de a acționa. Și aici se naște stilul și omul.
Luiza Mitu
]]>
Despre volum: „Când scriam la teza mea de doctorat dedicată jurnalului de călătorie ca mijloc de reflecție antropologică, m-am străduit atât de mult să dovedesc cât de pertinent este acest gen de literatură pentru a fi asumat de știință ca o cale spre înțelegerea diferitelor culturi, fie altele, fie propria cultură. Am încercat să interpretez numeroasele perspective, să mă agăț de toate instrumentele specifice unei cercetări științifice. Și te trezești cu un jurnal ca Dezleganie, despre care știi că este un jurnal de călătorie, dar o călătorie altfel, spre tainele unui act artistic, iar partea asta de spirit este atât de evidentă, încât nu poți să urmărești strict traseul mundan al turneului. Ce faci atunci?
Ce transmite concret acest jurnal despre cultura poporului nostru? (…) Închei dându-mi seama că nu m-am referit deloc la fotografiile care se împletesc cu textul. Ele sunt creatoare de stare și completează perfect jurnalul, dar ar putea oricând să stea pe simeze. Recunosc că mi-ar fi greu să-mi mai închipui un jurnal al lui Sergiu fără aceste mici recompense vizuale, deși el este un „sculptor al sunetului”. Chiar dacă scurt ca întindere, jurnalul permite căi complexe de abordare, pe mai multe niveluri, ale textului dispus în straturi fine, care se pot întrerupe la orice treaptă de dezvoltare spirituală de care dispune cititorul.” – Daniela Micu, fragmente din postfață.
]]>
LOGOS
În dezleganie sufletul odihnește în chilia propriei cărni, carnea în chilia Maicii Pământești, iar Maica Pământească în Dumnezeu. Arta este începutul unei lumi interioare, niciodată cu sfârșit, deși în aparență are un moment al finalității. Creația artistică provoacă o comuniune cu individualitatea participantului la actul artistic, iar percepția asupra esenței de creație este unică. Corbu creează prin jocul său de lumini și sunete o unitate inocentă a contrariilor sale cu lumea exterioară. Uneori, în aparență, urcă scara melcată, alteori o coboară. Spun în aparență, pentru că a coborî și a urca sunt părelnice căi în căutarea Absolutului.
Călătoria sa ne duce la Hobița, spațiul indefinit al creatorului în propria creație. Totul este descris în termenii timpului și spațiului ce se dizolvă prin anulare. Floarea se trăiește în pistil, din exterior se descrie sau se miroase omorându-i esența. În tăcere orizontală Corbu se resoarbe în punct întâlnind tentația verticalei infinite alături de Marele sculptor.
Clepsidra-i picură în subconștient particulele aparentei cunoașteri. Bufnița Sophiei sau nevoia unei permanente materializări. Conceptualizarea subconștientului este ratarea esenței. Totuși, participăm uneori la un asemenea exercițiu. Trebuie atunci cu necesitate să ne reducem la materialitate. Când alegem „să fim” ne situăm în afara timpului. Atât! Suntem desprinși de cunoaștere. De aceea tot ce se înrămează pierde din valoarea sa Absolutul. Văd tablouri dintr-o expoziție și oameni ce se mor pe sine
într-un muzeu material al umanității. ,,A face artă” este acel ceva ce te scoate din perimetrul ființării. Ființarea prin artă te extrage din facere. Totul este echilibru, consonanță... Otatem liatur, ullore nem velenim aximaximi, voluptatem aut esto mod quiam eatur?
Sâmburele mărului conține în sine întreg arborele și aroma fructului ce va să fie. Aparența limitării niciodată nu limitează. Gravităm în jurul punctului de cele mai multe ori furați de peisaj. Punctul de referință ne extrage din mlaștină. Între punctul intern și cel extern se descrie spectrul ratării esențialului. Cu toate acestea lumina și umbra nu există separat, căci umbra este întotdeauna lumină. Frica ne separă de noi, nu de exteriorul nostru. Distanțarea socială este pentru sufletele ce-și maschează conștiința. Apar frica, moartea și tăcerea, dar nu obligatoriu împreună. Pașii pe scara absolutului sunt începutul resorbției.
În sfeșnic sunt doi trandafiri, unul alb și unul roșu. În inima de carne crește un trandafir negru. Încă poartă mască, îi e teamă să pescuiască în tenebrele propriului sine. Între conștiință și conștiență se descrie un portal. Portalul a fisurat carnea. Se străvede ușor lumina în exterior. Axa existenței pare fără scop și țintă. Mă pierd și de fiecare dată revin în Punct. Deznădejdea e întotdeauna dincolo de gratii. Am cerut dezleganie să mă întorc în lume măcar o vreme și bărbi albastre, inadvertențe caste, copiii străzii respirând aurolac. Lumea! Un salt în inima pietrei și o cădere-n podea!
Am zis și tac!
Hîrza Călin / Frère Apeiron, Regent pentru România, V. Doge Sublime et Perfect de l’Ordre du Lys et de l’Ordre de
Sion, 8, Comanderia Hieros Gamos, Nr. 1, Zalău
]]>