Cum să locuim poetic în grădină sau topo-analiza toleranței

Cum să locuim poetic în grădină sau topo-analiza toleranței
16 noiembrie, 2019, Cultura din Grădină, Hida, județul Sălaj

Subconștientul nu poate să iasă la suprafață decât atunci când îl provoci la o discuție care să aibă în centru toleranța.
16 noiembrie, Hida, în grădină la Valer. În timp ce scriu îmi vine în amintire imaginea unui domn cărunt, carismatic, care stătea la masa din fața noastră, liniștit. La un moment dat ni s-au întâlnit privirile și ne-a invitat la masa lui. Am aflat că este patronul localului și că locuia foarte mult timp în Germania. În România a venit mai des în ultima perioadă. Divorțase de curând, dar era împăcat cu alegerea făcută. Povestea începe în subconștientul meu de la următoarea discuție: un domn mai tânăr se așează lângă domnul mai cărunt și îi spune: am nevoie de mai mulți bani. Era probabil managerul localului, iar domnul cărunt patronul. Răspunsul primit de tânăr mi-a rămas în minte: cu bani face oricine.
La mult timp după această întâmplare suntem chemați acasă la Valer. În câteva minute urmează o mărturisere în scris din care reproduc doar atât: ”Sunt un artist. Gândesc. Sunt altfel. Sunt un artist singur. Am nevoie și de alți artiști”. Sergiu s-a uitat la mine, eu m-am uitat la el și am mers spre capitală. Pe drum ne-am gândit că singura posibilitate de a face ceva la Valer este ziua de sâmbătă, 16 noiembrie. Și așa a rămas.
Nu întâmplător ziua aleasă coincide cu Ziua Internațională a Toleranței. În declarația principiilor toleranței accentul este pus pe înțelegere, pace, respect, educație, lipsa discriminării etc. Din perspectiva mea, ca să ajungi la pacea între popoare este nevoie de aducerea la același nivel de înțelegere al tuturor percepțiilor despre toleranță, lucru aproape imposibil fără un efort conștient. De aceea, ce s-a întâmplat în Grădina lui Valer a fost scoaterea la lumină a întunericului din noi și armonizarea lui cu starea de spirit a celor prezenți.

Poetica inversată a scenei

Nu pot să nu mă gândesc la Gaston Bachelard când îmi imaginez spațiul care a servit pe post de scenă pentru artiștii invitați la Hida, în Curtea lui Valer: Mierla Neagră, Adrian Voichițescu, iarba Fiarelor, Răzvan Meseșean, Sergiu CORBU Boldor. Scena, însăși miezul evenimentului, este locul unde se inversează planurile conștient-subconștient, interior-exterior, subiectiv-obiectiv printr-un detaliu semnificativ. Pe tăblița de lemn fixată pe stâlpul care împarte scena în două, luând forma unei cruci, stă scris: În Beci. Pivnița, beciul, subteranul, în imaginarul poetic intim este simbolul subconștientului nostru.
De Ziua Internațională a Toleranței subconștientul a ieșit la suprafață ca un personaj invizibil devenind martor al conștientului.
În partea stângă a scenei sunt cele două femei-obiect care poartă în esența lor două povești: Zbor spre Rădăcini și Ce-am pățit odată.
În partea dreaptă apare o tăbliță pe care stă scris: Babylon. The Club. Puțini știu poate că Babylonul este povestea muzicală creată de Valer la Hida, cu 7 ani în urmă, poveste care a ieșit din beciul interior pe scena din propria sa curte.
Dintr-un punct de vedere inversat, punct în care subconștientul devine conștient, spațiul intim al fiecăruia dintre noi a luat locul spațiului obiectiv și s-a extins dincolo de materialitatea obiectului. Tot în cheie bachelardiană aș putea spune că a da spațiu poetic unui obiect, în cazul nostru o plăcuță de lemn pe care stă gravat subconștientul: În Beci, înseamnă a te apropia mai mult de spațiul intim al subiectului.

Noi toți devenim un dans al naturii umane

De cealaltă parte a scenei, în strânsă legătură, se află o altă scenă, mult mai apropiată de imaginarul colectiv, creată de cei veniți să ia parte la eveniment: publicul. În mijlocul lor stă punctul central, focul aprins care încălzește spiritele rebele și le dă sens. Nimic mai firesc decât funcţia terapeutică a imaginii unui foc aprins în mijlocul publicului. Cele două spații poetice: scena artiștilor, având ca simbol central subconștientul și scena publicului având ca simbol central focul devin un loc comun al solidarității cosmice a omului, un tărâm în care omul este repus în legătură cu natura și, în același timp, cu propria-i natură profundă.
Spațiul întreg din curtea lui Valer se construiește ca o ființă proprie, de sine stătătoare și cu o dinamică proprie. Noi toți devenim un dans al naturii umane. Într-un fel tot ce se întâmplă se află la pragul dintre ființa umană și neființă. Un prag sonor care atinge cele mai sensibile corzi vitale.
Geometria spațiului din curtea lui Valer se completează cu Jugrestan, Serghei și Valer. Vinul și hrana se pregătesc în partea stângă a scenei. În partea dreaptă a scenei Tina servește cu zâmbetul pe buze și cu albastrul ochilor dovlecei copți, semințe de cânepă și plăcintă.

Toleranța ca gest creativ

În viață depindem de primul gest creativ pe care îl facem. Demonstrația ne dă răspunsuri false. Eroarea dualității ne scindează imaginația cretivă. Cuvântul, pe jumătate nerostit, provoacă neînțelegeri.
Nu voi povesti dezbaterea, ci voi spune exact cum am spus.
Despre ei nu voi spune nimic, despre oamenii din umbra, cei vii, cei organici, cei cu privirea limpede, cei care au descoperit sensul.
Ca să fac cât mai vizibil subiectul l-am eliminat din imagini.

Tot de o geometrie specială a spațiului se leagă oamenii care fac vizibile astfel de evenimente:
Definite Rock, Utopia Balcanica, Sălajul pur și simplu, Magazin Salajean, Sălăjeanul TV, UndergroundMusic, Direct Target, Romaniarock.ro, Asociatia No Sheep

Autor: Luiza Matilda Mitu
Fotografii: Sălajul pur și simplu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.