Prezentul jurnal descrie cel de-al treilea turneu anual dedicat marelui spirit brâncușian, iar pentru cine a avut norocul să vadă și să audă unul dintre concerte, lucrarea de față este un dar, fiindcă poți găsi aici o cheie pentru a fi cu o ușă mai aproape de povestea din spatele proiectului. Dar pentru a pătrunde cu adevărat tainele Dezleganiei, nu sunt suficiente cuvintele, e nevoie și de alte instrumente despre care poți afla citind printre rânduri.
Dezleganie nu este un concert și nici un proiect (cuvânt atât de la modă acum). Cel puțin eu nu l-am perceput așa. Pentru mine, Dezleganie este o invocație. Sau o rugăciune. Timp de o oră, Sergiu Corbu Boldor, care i-a dedicat turneul lui Constatin Brâncuși, își învăluie spectatorii într-o muzică ce pare astrală, sau care coboară din ritmurile străvechi ale șamanilor.
Și aici este prima întâlnire cu Brâncuși. Pentru că și sculptorul ideilor a plecat de la forme și sensuri atât de vechi încât devin avangardiste.
Înconjurat de o lumină albastră Sergiu Corbu lansează, odată cu muzica, întrebări către public
Ce-ți mai face sufletul?
Sufletul tău, ce mai face? E aici? E pe frecvență?
Sufletul tău! L-ai întrebat ce mai face? E bine, e
cu toate în regulă?Pentru că sufletul nu cere „au, mi-e foame, au,
mi-e sete!”. Nu, nu, nu! El pur și simplu nu doare! El pur și simpluCe mai faci?
În tot acest timp, pe un ecran curg imagini aproape hipnotice cu meduze, vietăți marine care sunt expresia mișcătoare a tăcerii.
Pentru că Sergiu Corbu Boldor a plecat de la tăcere în construirea acestui performance.
Ideea de a-i dedica un turneu lui Constantin Brâncuși a început în anul 2020 și s-a născut din tăcerea unei pietre pe care am contemplat-o atât de mult timp încât a început să emită sunete. Un sunet necunoscut, interiorizat, profund, cu nuanțe de bocet, de zgomot, de revoltă, de bucurie pură. Acest sunet necunoscut ne-a trecut simultan prin toate stările imaginate și neimaginate.
Sergiu Corbu Boldor
Sunetele hipnotice și pătrunzătoare fac legătura dintre materie și suflet în căutarea căruia artistul a pornit în această aventură. Pentru Brâncuși arta era un început perpetuu. Pentru Corbu, ea devine o căutare. Un drum care își are sens în propria parcurgere.
De aceea la final, spectatorii sunt îndemnați să nu aplaude. Să nu vorbească. Să plece în liniște și să se gândească la drumul pe care l-au parcurs alături de Sergiu Corbu Boldor.
