Prezentul jurnal descrie cel de-al treilea turneu anual dedicat marelui spirit brâncușian, iar pentru cine a avut norocul să vadă și să audă unul dintre concerte, lucrarea de față este un dar, fiindcă poți găsi aici o cheie pentru a fi cu o ușă mai aproape de povestea din spatele proiectului. Dar pentru a pătrunde cu adevărat tainele Dezleganiei, nu sunt suficiente cuvintele, e nevoie și de alte instrumente despre care poți afla citind printre rânduri.

Volumul cuprinde două părți intitulate Jachin și Boaz, precum cei doi piloni de bronz aflați la intrarea în templul lui Solomon, din Ierusalim. Jachin (în ebraică „cel care stabilește”) este numele primului capitol din jurnal și conține cele mai multe indicii de interpretare a instalației sonore. Abundă în elemente de spiritualitate și numerologie. Boaz semnifică „putere” și denumește capitolul dedicat călătoriei în Republica Moldova. Aici vedem cum se aplică instrumentele de filtrare a realității definite la început, la contextul actual, reușind, printre altele, o paralelă între atitudinea spectatorului moldovean și a celui român care, în cele din urmă, poate reprezenta o comparație între cele două culturi.

Oricât de mult ai dori să eviți discuțiile despre numerologie, pentru a rămâne cât mai mult în zona de științific, rațional, dacă faci asta ai ratat esența lucrării, tăind orice formă de comunicare reală cu artistul care urmează propria sa logică pe drumul muzei. Pentru CORBU numerele sunt catalizatoare, ele creează scânteia de fiecare dată când motivația pare să scadă, sau mențin flacăra: „Au fost mulți de 23. Stăm liniștiți.”

Din punct de vedere numerologic, cele trei turnee au evoluat în următorul fel: în primul an a planat Starea 23, în următorul numărul trei, ce reprezintă cei trei stâlpi de lumină pe care se sprijină ritualul Dezleganiei – forța, frumusețea și iubirea – iar în acesta din urmă cei trei stâlpi s-au transformat în două coloane hierogamice – cosmosul liniștii și haosul sunetului.

Dualitatea este reprezentată simbolic, pe scenă, prin numărul de lumini folosit. Două lumini, precum cele două garoafe primite la primul concert – „2, ca la morți, pentru că altfel, cum ai putea să reînvii la o nouă viață dacă nu mori?” Dar opusele se atrag: „La anul 0 se unește alfa cu omega”; „am oprit la o pauză undeva în munți, lângă o bornă: km 0”. Să ajungi la zero implică să reduci la stare. Or accesarea unei stări intermediate de un produs artistic ne vorbește despre un triumf asupra cotidianului și, deci, despre un oarecare succes al creatorului de artă. Mă refer aici la cea mai pură dimensiune a cuvântului „succes”, care poate să nu aibă nicio legătură cu beneficiile materiale sau celebritatea superficială. Succesul pur este acela când vezi că lucrarea ta a creat stare în altcineva. Este și unul dintre factorii determinanți care îl motivează pe artist și permit ca proiectul să existe în continuare.

Când scriam la teza mea de doctorat dedicată jurnalului de călătorie ca mijloc de reflecție antropologică, m-am străduit atât de mult să dovedesc cât de pertinent este acest gen de literatură pentru a fi asumat de știință ca o cale spre înțelegerea diferitelor culturi, fie altele, fie propria cultură. Am încercat să interpretez numeroasele perspective, să mă agăț de toate instrumentele specifice unei cercetări științifice. Și te trezești cu un jurnal ca Dezleganie, despre care știi că este un jurnal de călătorie, dar o călătorie altfel, spre tainele unui act artistic, iar partea asta de spirit este atât de evidentă, încât nu poți să urmărești strict traseul mundan al turneului. Ce faci atunci? Ce transmite concret acest jurnal despre cultura poporului nostru? După tot Ritualul, numerologia, Marele Arhitect, Zakirul și altele, convingeri care nu sunt specifice poporului român ori moldovean și nu poți generaliza. Dar iată că spune enorm despre cultura actuală, individualitate, credințe personalizate pe modelul sufletului nostru și mai ales despre viața artistului care se confruntă cu tot felul de situații, punând accentul pe frământările lăuntrice care permit, până la urmă, creația.

Partea a doua a Dezleganiei, bucata de turneu din Republica Moldova a picat mănușă pretinsului cercetător și l-a adus puțin în zona de confort. Deși, la granița noastră, spiritele sunt cum nu se poate mai diferite. Este surprins la concertul din Cahul de prezența atât de multor artiști care să-și dorească să vadă performanța unui alt artist: „În România unde vedem atâția artiști care să participe la evenimentul unui alt artist din altă țară?” Această prezență se ciocnește de cea a tinerilor soldați, în uniforme militare. Cele două realități, arta și războiul, au coexistat pe durata concertului, ca și când o parte din tine vrea să se lase purtat în sferele cele mai înalte și este coborât imediat la realitatea unui context politic care se opune artei. Sufletul soldatului caută împăcare, dar uniforma lui amintește de opusul ei. În timpul vizitei sale, este invitat să țină câteva ateliere de improvizație muzicală la școli de artă. Fascinat de interesul elevilor, dar și de al profesorilor, de deschiderea lor spre nou, aceste „laboratoare ale sunetului” îi oferă entuziasmul și încrederea de care are nevoie din când în când ca să îl propulseze mai departe în misiunea sa. Forța lui Boaz stă în poveștile depănate despre oamenii întâlniți pe drum, despre întâmplări, coincidențe, paralele între cultura românească și cea moldovenească, intertextualitate etc. Boaz este simbolul motivației de a continua: „Unii nici nu conștientizează, dar pentru stările din care îi iei și pentru stările în care ajung, merită din plin să mă duc până la capătul lumii și să fac Ritualul – Dezleganie.”

Închei dându-mi seama că nu m-am referit deloc la fotografiile care se împletesc cu textul. Ele sunt creatoare de stare și completează perfect jurnalul, dar ar putea oricând să stea pe simeze. Recunosc că mi-ar fi greu să-mi mai închipui un jurnal al lui Sergiu fără aceste mici recompense vizuale, deși el este un „sculptor al sunetului”. Chiar dacă scurt ca întindere, jurnalul permite căi complexe de abordare, pe mai multe niveluri, ale textului dispus în straturi fine, care se pot întrerupe la orice treaptă de dezvoltare spirituală de care dispune cititorul.

Daniela Micu